Gorjenii au solicitat ieri analizarea prestaţiei avute de "centralul" bucureştean la egalul cu FC Braşov, reproşându-i că n-a permis intervenţia medicilor la accidentarea lui Raskovici şi că a dormit în altă parte decât comunicase la CCA.
Marin Condescu, preşedintele clubului Pandurii, l-a acuzat pe Alexandru Tudor de abuz în momentul în care arbitrul i-a dat afară de pe gazon pe membrii echipei medicale de pe salvare, care veniseră pentru a-l resuscita pe Raskovici, după ce acesta a suferit o comoţie ca urmare a unei lovituri cap în cap cu un adversar. "Intervenţia lui Tudor la Raskovici a fost una de faţadă, prin care a vrut să arate doar cât de prompt este el şi de calificat. Îi cer scuze medicului pe care l-am acuzat în prima fază că nu-i acordă primul ajutor lui Raskovici, dar atunci nu ştiam că arbitrul Tudor a interzis intervenţia sa. E dincolo de orice regulă a sportului, e faptă penală a refuza primul ajutor cuiva, fiindcă tu, care nu eşti specialist în acest domeniu, ai decis aşa. Un meci se poate pierde, pierzi punctele şi gata, dar viaţa unui om nu se mai recuperează niciodată", a declarat Condescu. La rândul său, arbitrul şi-a expus varianta: "Acuzaţiile care mi s-au adus sunt false. Când am văzut că un jucător e accidentat am dispus intrarea medicilor pe teren, iar până să ajungă ei am încercat să-l ajut. Au venit apoi doctorii echipei Pandurii, l-au stabilizat şi l-au adus în poziţie verticală pe fotbalist".
Totodată, conducerea lui Pandurii acuză că arbitrul a nesocotit cu bună ştiinţă o dispoziţie a acestui for. "Dacă e în Postul Paştelui şi a ales să doarmă la mânăstire, atunci Tudor să nu mai muncească. El a venit să se odihnească pentru că arbitrase un meci internaţional şi trebuia să doarmă acolo unde a spus federaţiei că va sta", a mai spus Condescu.
Citește pe Antena3.ro