Presedintele FRF le-a raspuns ieri jucatorilor care l-au acuzat ca a instaurat dictatura in fotbalul romanesc. Raducioiu, Lupescu, Prunea si Vladoiu au fost invitati de Sandu sa candideze in 2006.
CATALIN FAINISI, MIHAI IGIROSANU
|
GANDITOR. Desi este deranjat de acuzatiile primite, Mircea Sandu lasa de inteles ca ar mai candida si in 2006 |
Desi se afla intr-o perioada plina de atacuri, "Nasuâ" a anuntat ca "probabil, voi candida si la alegerile din 2006". "Oricum, nimeni nu spune ca in ultimul deceniu s-au obtinut cele mai importante performante ale fotbalului romanesc", a mai precizat liderul de la
Casa Fotbalului.
REPLICA. "Imi pare rau ca patru dintre fostii mari fotbalisti ai Romaniei s-au lasat angrenati in declaratii de acest fel. Din cate imi aduc eu aminte, le-am asigurat conditii optime de pregatire, cu antrenori bine pregatiti, n-au existat intarzieri de plata si chiar le-am sarit in ajutor pentru rezolvarea unor probleme personale", si-a formulat presedintele FRF raspunsul la adresa acuzelor celor patru. De asemenea, Sandu a lasat de inteles ca nici unul dintre acestia nu ar fi un presedinte prea bun: "Nu cred ca vreunul dintre ei s-ar fi implicat, de exemplu, in activitatea copiilor si juniorilor, asa cum am facut eu, cheltuind chiar si multi dintre banii proprii. De altfel, cand le-am propus sa oferim o parte dintre sumele din premieri pentru juniori, nici unul nu s-a aratat interesat".
POLITIC. Mircea Sandu nu se simte amenintat nici de preconizatele schimbari de la conducerea Agentiei Nationale pentru Sport. "In toate tarile importante, 99,9% din sustinerea fotbalului de baza este asigurata de stat. Din pacate, la noi, nici unul dintre guverne n-a avut un program coerent de sustinere a activitatii
sportive. La noi se obtin doar performante intamplatoare, gratie talentului copiilor si muncii titanice a tehnicienilor. Ar fi bine ca in cei patru ani de guvernare sa fim chemati si noi, cei de la federatii, pentru a prezenta problemele cu care ne confruntam", a precizat Mircea Sandu. In privinta neregulilor financiare semnalate de Marcel Puscas, "Nasuâ" a spus: "Am fost controlati de cinci ori de catre principala autoritate in domeniu, Ministerul Finantelor. Daca doriti sa vedeti rezultatele, va rog sa va adresati celor de acolo".
LUPESCU
|
Principalul contestatar, Ionut Lupescu (foto), a fost invitat de Mircea Sandu sa candideze la alegerile din 2006: "Sper sa reuseasca pe viitor in cariera de antrenor, mai ales ca am auzit ca a obtinut si licenta in Germania. Daca vrea sa renunte la aceasta cariera, il astept sa candideze. Oricum, lui si altor colegi din generatia sa le-am oferit sapte posturi in 2003. Sa vina si sa lucreze alaturi de mine, sa invete. N-a venit nici unul... In aceste conditii, cred ca trebuie sa punem stop, sa nu mai comentam".
|
PRUNEA
|
Vicepresedintele AFAN, Florin Prunea (foto), si-a primit si el "portia" din partea boss-ului de la Casa Fotbalului: "Pe el, oarecum, il inteleg. Este lider sindical si asta e rolul lui, sa faca tot timpul tam-tam. Oricum, nu e prima oara cand ma ataca. Il astept si pe el, alaturi de ceilalti, la alegerile din 2006. M-au criticat toti pentru esecurile echipei nationale din ultimii ani, dar nu cred ca e treaba presedintelui Federatiei daca «tricolorii» nu fac performanta. E treaba antrenorului angajat si a jucatorilor".
|
VLADOIU
|
Atacurile lui Jean Vladoiu (foto), vizavi de "hotiile" facute in mandatul sau, l-au determinat pe Mircea Sandu sa fie foarte direct: "Daca exista vreo dovada ca eu am incercat sa fac vreo presiune sau sa corup pe cineva, eu invit pe toata lumea sa o spuna deschis. Intrebati orice presedinte sau om de fotbal daca Sandu Mircea a facut asa ceva. Daca Jean Vladoiu s-a referit cumva la mine, cand a facut aceste acuzatii, ii cer sa-si retraga cuvintele", a completat Mircea Sandu.
|
RADUCIOIU
|
Presedintele FRF l-a criticat in mod deosebit pe Florin Raducioiu (foto), despre care a precizat, totusi, ca este atacantul care i-a placut cel mai mult, de la Florea Dumitrache pana in prezent. "I-am propus sa fie antrenorul secund al nationalei de tineret sau sa preia una dintre reprezentativele de juniori. Martori imi sunt mentorul sau, Florin Cheran, si profesorul Cojocaru. I-am recomandat sa fie doi-trei ani secundul lui Nae Manea, pentru a putea apoi sa preia echipa. Raspunsul il stiti...".
|
Sustinatorul "Baciului"
|
URMAS. Gica Popescu este singurul om pe care Mircea Sandu l-ar vedea in biroul sau de la Casa Fotbalului |
In privinta potentialului sau succesor de la carma FRF, Mircea Sandu a reamintit ca singura persoana pe care o va sustine este actualul impresar, Gica Popescu: "I-am spus sa vina aici, la Federatie, o data pe saptamana, sa lucreze alaturi de mine si de colaboratorii mei. Trebuie sa invete toate lucrurile, inclusiv cele legate de contabilitate sau administratie. Ii voi impartasi totul din experienta pe care am acumulat-o. Mai stiu si eu cate ceva, ca nu degeaba m-au numit cei de la UEFA in acele comisii importante". Intrebat daca il va sustine pe Gica Popescu la viitoarele alegeri, din 2006, "Nasuâ" a fost misterios: "Nu ma pot pronunta acum, fiindca am inteles ca el vrea sa-si termine studiile in Drept, domeniu in care isi va sustine si masteratul. Vom mai vedea pana la anul", a punctat Mircea Sandu.
"Daca nici unul dintre acestia nu vrea sa candideze, poate o sa mai stau eu pe aici cativa ani!", a incheiat, glumind, presedintele FRF.