x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Sport Mircea Sandu, despre cazul "Valiza": Nu apreciez ca dare de mită această premiere

Mircea Sandu, despre cazul "Valiza": Nu apreciez ca dare de mită această premiere

22 Dec 2008   •   00:00
Mircea Sandu, despre cazul "Valiza": Nu apreciez ca dare de mită această premiere

Preşedintele Federaţiei Române de Fotbal (FRF), Mircea Sandu, a declarat astăzi, într-o conferinţă de presă prilejuită de şedinţa Comitetului Executiv al FRF, că nu consideră premierile de felul celei din cazul ''Valiza'' drept dare de mită.



''Cazul Valiza se va judeca în instanţele civile. Aşteptăm verdictul acestor instanţe, iar după aceea comisiile noastre vor putea interveni'', a declarat Mircea Sandu, citat de Agerpres. ''În orice caz, nu apreciez ca dare de mită această premiere, pentru că nu se dau bani să piardă cineva un meci, chiar dacă acest lucru nu e permis de regulament. Am şi modificat regulamentul, astfel de iniţiative se sancţionează, dar vom vedea ce se va întâmpla până la o decizie finală a instanţelor'', a mai spus Mircea Sandu. Preşedintele FRF a afirmat că stenogramele apărute în presă nu au fost transmise la Federaţie, fiind probe în instanţa civilă. ''Când se va termina procesul şi se va da o decizie negativă instanţele FRF vor trebui să se sesizeze'', a subliniat Mircea Sandu. Acesta a mai spus că nu-l interesează afirmaţiile făcute de Mirel Rădoi, căpitanul Stelei, cum că va face dezvăluiri despre conducerea FRF în cazul în care jucătorii echipei din Ghencea vor fi sancţionaţi.
Pe 18 decembrie, finanţatorul clubului Steaua, Gigi Becali, şi antrenorul echipei naţionale de fotbal a României, Victor Piţurcă, au fost trimişi în judecată de Direcţia Naţională Anticorupţie (DNA) în dosarul "Valiza cu bani de la Cluj". În acelaşi dosar, au mai fost trimise în judecată alte patru persoane: Teia Sponte, vicepreşedinte al Consiliului de Administraţie al FC Steaua Bucureşti, Alina Florentina Ciul, avocat în cadrul Baroului Bucureşti, Gheorghe Radu Marino şi Raul Volcinschi.

×
Subiecte în articol: sport