Incertitudinile din Giuleşti s-au încheiat pentru moment: George Copos nu a reuşit să-i vândă echipa germanului Lutz Stache, iar Nae Manea va fi antrenor până la finalul returului, având drept obiectiv câştigarea titlului.
Copos şi Manea au ajuns la un acord chiar în Ajunul Crăciunului, după ce finanţatorul giuleştean i-a mărit salariul tehnicianului şi i-a promis cinci transferuri, printre care Dacian Varga şi Tibi Bălan de la Sportul Studenţesc. "Manea şi Panait se vor ocupa de echipă până la finalul sezonului, iar obiectivul lor este câştigarea campionatului, performanţă care ne-ar putea salva de momentele grele ce vor veni, dar şi de datoriile de 15 milioane de euro. Niciodată nu s-a pus problema ca Rapid să continue fără acest staff", a spus Copos, care regretă că negocierile cu Lutz Stache privind vânzarea clubului au eşuat: "Din păcate, n-am ce face şi trebuie să rămân şi în 2010 la Rapid. Din păcate, spun, pentru că am greşit şi eu foarte mult şi nu am fost mai capitalist la negocieri". De partea cealaltă, Nae Manea, care a fost dorit în această perioadă şi de Gloria Bistriţa, este optimist că obiectivul impus de patron se poate realiza. "E greu de negociat cu George Copos, dar atunci când promite ceva se ţine de cuvânt. I-am prezentat programul pe care dorim să îl facem în perioada de iarnă, cu două cantonamente, ambele au fost aprobate. Am discutat şi despre aducerea unor jucători. Am încredere foarte mare în echipă, pentru că suntem un grup unit, care-şi doreşte să facă performanţe. Sper ca jucătorii să se pregătească bine, să respecte programul de vacanţă şi să se întoarcă cu gânduri bune, pentru că trebuie să câştigăm campionatul", a spus Manea.
Citește pe Antena3.ro