Abia acum ne-am dat seama câtă nevoie avea echipa națională de Mircea Lucescu. După toate experimentele făcute de FRF în ultimii ani, toate soldându-se cu eșecuri care mai de care mai rușinoase, trebuia adus un selecționer care să pună ordine.
N-am avut adversar
Comparând grupa actuală din Liga Națiunilor cu grupa din calificările pentru EURO, adversarii au avut aceeași valoare, doar Elveția a fost peste. Însă diferența de joc și abordare între ce juca echipa atunci și ce joacă acum este uriașă. Am câștigat atunci grupa neînvinși, însă a fost mult noroc la mijloc. Și în Elveția, și în Kosovo, și cu Belarus. În aproape toate meciurile am fost dominați și ne-am asumat asta. Dacă ne mai întoarcem în timp un an ne vom aminti cum am fost dominați pe teren propriu de Malta, cum ne-a dat Norvegia 4-0.
Lucescu forțează închegarea nucleului de bază
Cu meciuri la trei zile mai toată lumea se aștepta ca Lucescu să facă multe schimbări de la un meci la altul. Însă „Il Luce” a folosit același „11”. Singura schimbare a fost făcută doar pentru că Bancu era suspendat pentru meciul din Lituania. Este tot mai clară intenția antrenorului: un „11” de start standard care să fie doar pe final împrospătat de pe banca de rezerve. Lucescu a ales titularii și îi forțează să se omogenizeze cât mai bine pentru că, până la urmă, nu câștigarea grupei C din Liga Națiunilor este principala miză. Este limpede că Mircea Lucescu pregătește o echipă omogenă pentru marile examene care încep în primăvară, când debutează preliminariile pentru Campionatul Mondial din 2026. Iar atunci îți trebuie o echipă cu jucători care să se găsească și-n somn. Naționala va trebui să facă față unui cap de serie ca Germania, Anglia, Spania sau Franța. Am mai putea avea adversari dificili ca Norvegia, Suedia, Serbia sau Croația, iar Mircea Lucescu nu se gândește că ar putea califica naționala cu baraj sau pe ruta Ligii Națiunilor. El va trage la câștigarea grupei, la calificarea directă. S-a folosit de aceste meciuri din toamnă pentru a face o echipă de la zero, chiar dacă lotul este tot cel folosit de Edi Iordănescu la EURO. A schimbat stilul folosind aceiași jucători. De când nu s-au mai văzut pase „din prima” la națională? Lucescu a scos din schemă precauția excesivă, se ține altfel de minge, jucătorii au mai mult curaj și încredere, nu mai există teama de greșeală. Se observă că jucătorii au mai multă siguranță când sunt cu mingea la picior.
Se observă că acum Rațiu joacă așa cum o face în Spania, Drăgușin este tot mai curajos și sigur, Burcă nu mai greșește, iar Sorescu poate fi o soluție mai bună decât Bancu. Trioul de la mijloc este bătut în cuie, cei doi Marin și Stancu alcătuiesc cea mai bună linie de mijloc din ultimii ani la națională. La fel și extremele Man și Mihăilă, pe care doar o accidentare i-ar putea scoate din primul „11”. Și postul de vârf a fost stabilit, Drăguș a arătat că este cea mai bună soluție. „Fiecare dintre jucători poate fi un element important pentru a duce acțiunea la finalizare, Drăgușin a făcut-o. Înainte nu-mi plăcea faptul că nu ieșea pe spații libere, iar acum a înțeles ce trebuie să facă. Evoluția lui a fost foarte bună, sunt mulțumit de el și de Drăguș. Contează foarte mult sfaturile pe care le primește, n-a mai pierdut mingea aiurea, n-a fost deloc egoist. Drăguș a atacat spațiile libere, s-a bătut și a fost foarte curajos. A făcut o partidă excelentă.”, i-a lăudat Mircea Lucescu pe cei doi la finalul meciului din Lituania.
Urna a doua valorică pentru CM
Parcursul bun din această toamnă ne asigură prezența în a doua urnă valorică la tragerea la sorți pentru preliminariile Campionatului Mondial de peste doi ani din SUA, Canada și Mexic. Astfel vom avea parte doar de un nume greu printre adversari în primăvară. Am putea nimeri fie cu Germania, Franța, Spania sau Anglia, însă, cu noroc, putem nimeri și cu Austria, Elveția sau Croația. România mai are două meciuri în Liga Națiunilor, acasă, pe 15 și 18 noiembrie, cu Kosovo și Cipru și cu două victorii nu poate retrograda în urna a treia la tragerea la sorți din decembrie.
Avem această obligație de a câștiga ultimele două meciuri rămase. Vom încerca să ajungem la baraj dacă putem. Dacă băieții vor continua pe același drum și vor câștiga cele două meciuri, încrederea și potențialul lor vor fi imense.
Citește pe Antena3.roO familie a transformat un garaj obișnuit într-un apartament de lux. Cât a costat amenajarea și cum arată rezultatul final Mircea Lucescu, selecționerul României