x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Sport Negocieri cu succes

Negocieri cu succes

de Marius Mihalcea    |    10 Dec 2007   •   00:00
Negocieri cu succes
Sursa foto: Razvan Pasarica/

Reprezentanţii celor şase federaţii naţionale ale căror echipe se vor infrunta in cadrul grupei a 7-a preliminare pentru calificarea la Mondialul din Africa de Sud s-au pus de acord asupra ţintarului meciurilor.

CM 2010 - Romănia va debuta acasă contra Lituaniei


Reprezentanţii celor şase federaţii naţionale ale căror echipe se vor infrunta in cadrul grupei a 7-a preliminare pentru calificarea la Mondialul din Africa de Sud s-au pus de acord asupra ţintarului meciurilor.

La finalul negocierilor de la Viena, de sămbătă, doi dintre reprezentanţii Romăniei, directorul general al FRF, Ionuţ Lupescu, şeful Departamentului Relaţii Internaţionale al FRF, Florin Prunea, au apreciat drept reuşit rezultatul acestora.

SATISFĂCUŢI. "N-a fost uşor să ajungem la un numitor comun. Negocierile au durat circa şapte ore. Toată lumea a făcut şi compromisuri, fiindcă altfel am fi ajuns la arbitrajul FIFA, unde echipele mari probabil ar fi fost dezavantajate. In mare parte suntem mulţumiţi de calendar, de-acum totul depinde de echipă", a spus Prunea. "Sunt mai multe puncte bune in acest program: că jucăm doar trei meciuri in 2008, că jucăm cu Serbia in 2009, că nu jucăm duble cu Franţa şi cu Serbia, că jucăm primul meci acasă şi că incheiem tot pe teren propriu. Selecţionerul Victor Piţurcă e mulţumit", a comentat Lupescu.

DETALII. Vicepreşedintele federaţiei, Dumitru Dragomir, care este de părere că Romănia are parte de un calendar ideal, mizează şi pe condiţiile meteorologice. "Este foarte bine că plecăm la drum cu două meciuri mai uşoare, pentru că se va acumula un gol de formă după Campionatul European. Apoi, cu Franţa in octombrie e iarăşi foarte bine, fiindcă va fi un teren greu, iar noroiul nivelează valorile. La fel şi cu Serbia, in martie, tot pe teren greu. E bine, pentru că sărbii joacă mai toţi in străinătate pe terenuri bune. In Austria cred că va fi terenul bun, iar meciul din Lituania este bine că-l jucăm vara. Doar pentru meciul din Franţa nu prea este bună data, pentru că va fi foarte cald", a spus Dragomir. Selecţionerul Franţei, Raimond Domenech, s-a declarat, la răndul său, mulţumit de ţintar. "Una dintre priorităţile noastre era să nu jucăm meciuri in luna iunie şi am reuşit să echilibrăm lucrurile astfel incăt nimeni să nu fie frustrat", a precizat antrenorul principalei favorite la calificarea grupei a 7-a, care mai are in componenţă, pe lăngă Franţa şi Romănia, reprezentativele Serbiei, Austriei, Lituaniei şi pe cea a Insulelor Feroe.

marius.mihalcea@jurnalul.ro

Program grupa 7

2008

6 septembrie: Austria - Franţa, ROMĂNIA - LITUANIA, Serbia - Feroe

10 septembrie: FEROE - ROMĂNIA, Franţa - Serbia, Lituania - Austria

11 octombrie: ROMĂNIA - FRANŢA, Serbia - Lituania,

Feroe - Austria

15 octombrie: Austria - Serbia, Lituania - Feroe

2009

28 martie: ROMĂNIA - SERBIA, Lituania - Franţa

1 aprilie: Franţa - Lituania, AUSTRIA - ROMĂNIA

6 iunie: LITUANIA - ROMĂNIA, Serbia - Austria

10 iunie: Feroe - Serbia

19 august: Feroe - Franţa

5 septembrie: FRANŢA - ROMĂNIA, Austria - Feroe

9 septembrie: ROMĂNIA - AUSTRIA, Serbia - Franţa, Feroe - Lituania

10 octombrie: SERBIA - ROMĂNIA, Austria - Lituania, Franţa - Feroe

14 octombrie: Franţa - Austria, Lituania - Serbia, ROMĂNIA - FEROE

×
Subiecte în articol: sport romania franta serbia feroe austria lituania