x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Sport Novak Djokovic, eliminat de un puști de 20 de ani, la turneul de la Roma

Novak Djokovic, eliminat de un puști de 20 de ani, la turneul de la Roma

de Redacția Jurnalul    |    09 Mai 2026   •   18:00
Novak Djokovic, eliminat de un puști de 20 de ani, la turneul de la Roma
Hepta/Djokovic, îngenuncheat de locul 79 ATP după un meci dramatic

Tenismanul sârb Novak Djokovic a suferit o înfrângere spectaculoasă în fața croatului Dino Prizmic, vineri, în runda a doua a turneului ATP Masters 1.000 de la Roma, dotat cu premii totale de 8.235.540 de euro, la revenirea sa în competiție după două luni de absență, fiind întrecut cu 2-6, 6-2, 6-4, informează AFP.

Pentru fostul lider al clasamentului ATP, care a cucerit șase trofee la competiția din capitala Italiei, de la care a absentat anul trecut, aceasta este prima înfrângere de la debut în nouăsprezece participări la Mastersul 1.000 de la Roma.

Cu mai puțin de trei săptămâni înainte de Roland-Garros (24 mai-7 iunie), Djokovic, în vârstă de 38 de ani, se află într-o stare de incertitudine completă. Cu atât mai mult cu cât palmaresul primului său adversar, clasat pe locul 79 mondial, care a trecut prin calificări și a fost învins în patru seturi în singura lor întâlnire anterioară din prima rundă a Australian Open din 2024, nu are nimic spectaculos.

Însă numărul 4 mondial, al cărui ultim meci a fost pe 11 martie în optimile de finală ale turneului de la Indian Wells (Masters 1.000), a pălit complet după un prim set pe care l-a dominat și l-a câștigat în 40 de minute de joc, unde a demonstrat un nivel de joc uimitor pentru un jucător care disputa abia al treilea turneu al anului.

'Nu cred că am jucat prost, a fost un meci bun, dar văd ce mi-a lipsit, am fost cu jumătate de pas în urmă de fiecare dată, nu sunt la nivelul la care mi-aș dori să fiu pentru a performa la cel mai înalt nivel', a analizat Djokovic la conferința de presă.

În faza următoare a competiției, Prizmic va juca împotriva francezului Ugo Humbert, care a trecut de cehul Vit Kopriva, cu 6-3, 6-2.
 

×
Subiecte în articol: novak djokovic eliminat pusti turneu roma
Parteneri