x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Sport POLI IAŞI / Popa ameninţă cu plecarea

POLI IAŞI / Popa ameninţă cu plecarea

de Ionut Paduraru    |    08 Ian 2009   •   00:00

Antrenorul Ionuţ Popa a declarat ieri că va pregăti formaţia ieşeană în retur doar dacă se vor rezolva problemele financiare ale clubului.



"Dacă nu se rezolvă, nu mai vin la Poli Iaşi! Sper ca după şedinţa Consiliului de Administraţie, care ar trebui să aibă loc în această săptămână, să se rezolve problema banilor şi să ne apucăm de treabă. Vreau să se achite toate datoriile şi să se asigure 700.000 de euro pentru a putea începe pregătirile. Dacă nu, asta e, stau pe tuşă până la finalul campionatului. M-am săturat să tot lucrez cu oameni nemulţumiţi", a spus Popa. În schimb, preşedintele clubului ieşean, Sorin Boca, nu ia în calcul o despărţire de actualul tehnician: "Am discutat cu domnul Popa şi mi-a spus că sunt şanse mici să mai continue. Ştiu care sunt doleanţele sale, dar nu pot să-i promit nimic până la şedinţa Consiliului de Administraţie. Deocamdată, nu am căutat o altă variantă pentru postul de antrenor, eu continuu să fiu optimist şi să cred că toate problemele se vor rezolva în cel mai scurt timp".

×
Subiecte în articol: sport