Vicente Soriano, preşedintele clubului Valencia, a fost victima unei escrocherii de un milion de euro, el fiind înşelat în momentul în care a dorit să cumpere o casă, informează El Pais, citat de cotidianul As.
Potrivit sursei citate, Soriano a dorit să cumpere în urmă cu şase luni o casă în Valencia, al cărei preţ era evaluat la şase milioane de euro. Soriano a vizitat reşedinţa respectivă şi a decis să o achiziţioneze. Însă, bărbatul care s-a prezentat ca fiind proprietarul casei era un impostor, el având un act de identitate fals. Numele de pe actul de identitate era acelaşi cu cel din cadastru, însă poza fusese schimbată. El Pais menţionează că cei doi au ajuns până în faţa notarului, unde s-a semnat un contract, preşedintele grupării spaniole plătind un avans de un milion de euro. Ulterior, preşedintele clubului spaniol şi-a dat seama că a fost înşelat, cazul fiind preluat de poliţie. Bărbatul care s-a dat drept proprietarul casei avea 71 de ani şi a fost reţinut, luni, de poliţie, împreună cu alţi doi complici, în vârstă de 49, respectiv 68 de ani. Potrivit ultimelor informaţii, se pare că unul dintre cei trei complici, toţi de naţionalitate spaniolă, era fost poliţist. Pentru moment banii plătiţi de Soriano nu au fost recuperaţi.
Vicente Soriano a confirmat că a fost victima unei escrocherii, precizând că acest caz a ajuns deja în justiţie.
Mediafax
Citește pe Antena3.ro