FR SCHI ŞI BIATLON ● Programul de vară
Federaţia Română de Schi şi Biatlon a stabilit programul de vară pentru
schi fond şi biatlon. Astfel, sezonul va deputa la 11 iulie la Rîşnov,
acolo unde va avea loc Cupa Dinamo.
FR SCHI ŞI BIATLON ● Programul de vară
Federaţia Română de Schi şi Biatlon a stabilit programul de vară pentru schi fond şi biatlon. Astfel, sezonul va deputa la 11 iulie la Rîşnov, acolo unde va avea loc Cupa Dinamo. În septembrie, la Băile Harghita va avea loc Campionatul Naţional de Role pentru sportivii de la schi fond, în vreme ce biatloniştii se vor duela la Rîşnov, acolo unde este programată şi o etapă de Cupa Europei. Ca de obicei, publicul îşi va îndrepta atenţia către biatlon, sport la care România este prezentă la fiecare etapă de Cupă Mondială prin Eva Tofalvi (foto), Mihaela Purdea, Alice Rusu şi Dana Plotogea. La băieţi, Roland Gerbacea, din Rîşnov, proaspăt absolvent al examenului de bacalaureat va trebui să confirme statutul de cel mai bun biatlonist din ţară.
Citește pe Antena3.ro