x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Sport Radu Ştefan a semnat

Radu Ştefan a semnat

de Daniel Stan    |    29 Ian 2008   •   00:00
Radu Ştefan a semnat

Formaţia care a barat drumul dinamoviştilor spre grupele Ligii Campionilor l-a împrumutat până la vară pe tânărul internaţional, plătind 1,2 milioane de euro.

DINAMO - “Câinii” s-au înţeles cu Lazio


Formaţia care a barat drumul dinamoviştilor spre grupele Ligii Campionilor l-a împrumutat până la vară pe tânărul internaţional, plătind 1,2 milioane de euro.

Suma negociată este de 5,4 milioane de euro, bani care vor intra în contul lui Dinamo la vară doar dacă Radu Ştefan va confirma la gruparea lazială. “Am semnat contractul, însă a fost o negociere dură. Este cel mai mare contract al tuturor timpurilor”, a declarat vicepreşedintele “câinilor”, Vasile Turcu. Momentan, jucătorul va evolua la Lazio sub formă de împrumut, Dinamo urmând a încasa 1,2 milioane de euro. “Radu Ştefan va ajunge un mare jucător. Nici nu avem emoţii că nu va da satisfacţie până la vară”, a adăugat Turcu. La negocieri au mai participat Cristi Borcea, Ioan Becali şi Victor Becali. “Ştefan Radu a sosit direct din Cipru şi s-au stabilit toate detaliile transferului”, a titrat Gazzetta dello Sport. Fostul dinamovist ar putea debuta pentru Lazio miercuri, în Cupa Italiei, în faţa formaţiei lui Adi Mutu, Fiorentina. Pentru a acoperi golul lăsat de Radu Ştefan, conducerea dinamovistă îl va transfera de la Poli Timişoara pe Cristian Scutaru, în acelaşi timp mai negociind şi pentru alţi bănăţeni: Luchin, Alexa şi Latovlevici. Dinamo îl mai doreşte şi pe fundaşul Nino Pekarici, 25 de ani, de la Vojvodina Novi Sad.

 

Azi, amical cu Viktoria Plzen

Astăzi, de la ora 15:00, “câinii” susţin al patrulea meci amical al turneului din Cipru, în compania lui Viktoria Plzen, locul 6 în prima ligă a Cehiei. Referitor la transferul lui Radu Ştefan la Lazio, selecţionerul Victor Pi­ţurcă a declarat că este un pas înainte pentru tânărul interna­ţio­nal dinamovist: “Am mare încre­de­re că se va impune la Lazio. Radu Ştefan are calităţi pe profilul campionatului italian. A fă­cut un pas important în carieră”.

×
Subiecte în articol: sport radu ştefan