x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Sport Rapid - Criza de efectiv

Rapid - Criza de efectiv

de Dragos Stoica    |    05 Sep 2006   •   00:00
Rapid - Criza de efectiv

Antrenorul Razvan Lucescu (foto) are la dispozitie in aceste zile numai 11 fotbalisti (dintre care doi portari), din cei 26 care alcatuiesc lotul Rapidului, restul fiind fie convocati la echipele nationale, fie accidentati si exclusi din prima echipa a giulestenilor. Echipa nationala, care va juca maine, la Tirana, contra Albaniei, are in acest moment trei rapidisti in randurile sale, acestia fiind Danut Coman, Valentin Badoi si Va-sile Maftei. De asemenea, trei "visinii" sunt in lotul selectionatei de tineret pentru intalnirea cu Germania (Mihai Minca, Marius Constantin si Cristian Sapunaru) si unul in prima reprezentativa a Australiei pentru partida cu formatia Kuweitului - Ryan Griffiths. De la antrenamente mai lipsesc Vasilache, exclus din lot, Romeo Stancu, accidentat, si Ionut Stancu, operat saptamana trecuta de apendicita. Grupul indisponibililor este intregit de fotbalistii in recuperare, precum Marius Maldarasanu, Mugurel Buga, Valentin Negru, Costin Lazar si Ionut Mazilu. (Dragos Stoica)

×
Subiecte în articol: sport