Pe minus cu 13 milioane de euro şi ameninţaţi cu retrogradarea, giuleştenii nu sunt în stare nici să plătească restanţe la chiria stadionului, în valoare de 20.000 de euro!
Situaţie incredibilă la Rapid! Echipa din Giuleşti a ajuns să fie presată din toate părţile, pentru a-şi îndeplini obligaţiile financiare, ultimii pe listă fiind tocmai responsabilii clubului sportiv, care este proprietarul stadionului. "FC Rapid are o întârziere de plată la chirie şi la utilităţi de câteva luni. Hai, o lună, două, dar chiar aşa, şapte? Nu pot să stau eu, club bugetar, să ţin în cârcă un club privat. Nu e normal! Datoria e în jur de 20.000 de euro. Păi, FC Rapid primeşte 2,5 milioane de euro pe an din drepturile de televizare, jucând pe Giuleşti, şi nu poate plăti 20.000 de euro în şapte luni? Eu sunt într-o situaţie disperată. Normal că şi cei de deasupra mea de la minister gândesc despre mine ori că sunt tâmpit şi mă dau afară, ori că am ceva legături prin spate cu ăştia de la clubul de fotbal. Eu le-am făcut o chirie dintr-asta, de rapidist, de 1.750 de euro pe lună, când celelalte echipe plătesc de cel puţin 20 de ori mai mult!?, a declarat ieri preşedintele CS Rapid, Mihai Zaharia.
Citește pe Antena3.ro