x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Sport RAPID - Minciuna lui Copos

RAPID - Minciuna lui Copos

de Marius Mihalcea    |    04 Noi 2008   •   00:00
RAPID - Minciuna lui Copos

Profitând de faptul că banii pe care i-a încasat în mod direct de la Fathi Taher, 6,5 milioane de euro, au făcut obiectul unui împrumut între două persoane fizice, George Copos îl joacă cum vrea el pe omul de afaceri iordanian.



Se face lumină în cazul conflictului dintre George Copos şi Fathi Taher, în urma căruia ultimul a luat hotărârea să sisteze complet finanţarea echipei! Totul a fost dat în vileag ieri de o persoană din cadrul clubului, sub protecţia anonimatului.

Tranzacţia, blocată de acte

“E vorba de un împrumut pe care Taher i l-a dat lui Copos şi care trebuia transformat în acţiuni. Copos avea nevoie în primăvară de bani pentru blocul de locuinţe de lux pe care îl construieşte în Dorobanţi. Dar acel împrumut nu este în club acum.

Copos a încasat jumătate din banii pentru cele 80 la sută din acţiuni. Dar i-a încasat printr-un împrumut între două persoane fizice, el şi Taher. Înţelegerea era ca, atunci când Copos rezolvă problema actelor de la club, împrumutul să se transforme în acţiuni”, a declarat aceasta pentru Mediafax.

Sursa citată a continuat: “Copos îl presa atunci pe Taher că vrea bani şi spunea că dacă nu îi dă atunci nu mai vinde clubul. Iar Taher a spus: «Bine, uite, ca să vezi că sunt de bună-credinţă, îţi dau acum 6,5 milioane cu împrumut. Iar tu, când începi să rezolvi problemele actelor pe parcurs, îmi spui cât valorează acţiunile deţinute de offshore. Păi atât, atunci scazi din acei 6,5 milioane pe care i-ai primit cu împrumut şi-mi dai acţiunile. Iar când s-au terminat ăia 6,5 milioane, îţi dau şi restul, până la 13 milioane». Dar cum să-i dea Taher bani acum pe acţiuni, când el i-a dat lui Copos împrumut 6,5 milioane şi n-a primit nici o acţiuneş Aici e minciuna lui Copos. Rezolvarea actelor este legată de acel offshore din Cipru, de problemele cu DNA-ul, de problemele juridice cu Valvis, de problemele cu Asociaţia FC Rapid, care funcţionează după nu ştiu ce lege, şi aşa mai departe”.

A dat 13 milioane!

Aceeaşi sursă a explicat şi poziţia lui Copos, care de la apariţia crizei financiare a spus în nenumărate rânduri că el nu se face sub nici o formă vinovat de această situaţie, responsabil fiind doar Fathi Taher: “Nerezolvând problema actelor, Copos îşi permite să iasă în presă şi să spună că Taher nu i-a dat nici un ban pe acţiuni. Asta pentru că, teoretic vorbind, el chiar n-a primit bani pentru acţiuni, el a primit un împrumut care e separat, între două persoane fizice. Âsta este tot scandalul. Copos spune că n-a primit bani pentru acţiuni, pentru că n-a primit! Asta e şmecheria lui”. Referitor la banii cheltuiţi până acum de Taher, alte detalii: “Taher a mers pe încredere. Sunt cheltuieli care au fost făcute în trecut şi pe care Taher nu le ştia. Acuma ajunge în presă că Taher nu mai vrea să bage bani la Rapid, dar nimeni nu vede că Taher a dat până acum 13 milioane, mai exact finanţarea clubului, care este de 7 milioane de euro, şi împrumutul de 6,5 milioane făcut ca persoană fizică”.

×
Subiecte în articol: sport milioane acţiuni taher copos imprumut