Candva catalogat de Ioan Becali drept unul dintre cei mai buni jucatori care au imbracat vreodata tricoul Rapidului, mijlocasul Vali Negru intrase intr-un con de umbra prelungit, ce s-a sfarsit insa o data cu golul marcat miercuri seara la Berlin, pe terenul lui Hertha.
AMBITIE. Accidentat timp de un an, Negru a debutat contra nemtilor in cupele europene, acesta transformand, la numai trei minute de la introducerea sa pe teren, penaltiul care a adus victoria giulestenilor. Fotbalistul s-a decis sa execute lovitura de la 11 metri, dupa ce i s-a parut ca Mugurel Buga, care era desemnat pentru o asemenea situatie, era putin emotionat, iar Daniel Niculae primea ingrijiri medicale. "M-am dus croit sa dau tare, pe mijloc, orice ar fi fost! Eram convins ca portarul trebuie sa plece intr-o parte sau alta, dar cred ca am avut si un pic de noroc. Mingea a trecut la doar vreo cativa centimetri de piciorul lui Fiedler", a declarat Negru. "Asa s-a nimerit, sa fiu eu cel care a batut penaltiul. Oricum, daca ma gandesc, parca a meritat, pana la urma, tot ghinionul cu accidentarea de anul trecut, ca sa ajung sa traiesc asemenea momente fericite acum!", a completat fotbalistul, care a fost principalul vizat pentru poze si autografe de fanii Rapidului in momentul in care delegatia feroviarilor a revenit in tara. Negru a debutat in prima divizie la Sportul Studentesc, dar a fost transferat in Giulesti in urma cu doi ani, in acest interval nereusind sa intre prea mult in gratiile suporterilor.
FAMILIA
|
Vali Negru a afirmat ca mama sa, care sufera de o boala de inima, nu s-a putut uita la televizor in momentul in care el a executat penaltiul ce a adus victoria Rapidului. "Dupa cum mi s-a povestit, mama a plecat in bucatarie, n-a avut putere sa vada faza. A vazut doar reluarea... Ai mei s-au uitat singuri la meci, dar, imediat dupa golul meu, casa noastra s-a umplut de vecini si de prieteni!", a spus jucatorul. Acesta a afirmat ca oricum Rapid ar fi invins miercuri, deoarece giulestenii au jucat mai bine decat fotbalistii berlinezi: "Noi am facut presing la mijloc pe toata durata meciului, plus ca i-am depasit din punct de vedere tehnic".
|
Citește pe Antena3.ro