"Razand la geam, dar langa gard plangand..."

Festivitatea de deschidere simpla, scurta si pilduitoare a fost rezumata la simboluri. Crucea celtica, corabiile cuceritoare ale celor 7 mari, oceanul furibund si miscarea oamenilor. Fado de izbucniri cromatice, contra timp si spatiu, prin zgomotul desuet al unor salve de tun pe care omenirea ar fi fost mai bine sa nu le cunoasca. Infranta inspiratie!... Si toate sub zbenguirea mascotei "Kinas" aratand mai mult a extraterestru, pentru ca, nu-i asa, peste toate atat de aparent ale noastre... vegheaza spatiile. Apoi, peste acest curcubeu impaciuitor al vremurilor, s-a auzit doar "Portugal!, Portugal!". O invocatie totala a unui popor mic, dar care a dovedit ca-si poate influenta in bine si singur destinul. La cumpana globalizarii!...

Primul joc a aruncat in valurile mingii tari ale aceleeasi civilizatii mediteraneene: Portugalia si Grecia. Inainte de primul fluier se anticipau usor obosite de periplul lor in lupta cu vremurile. Veseli sau tragici, intr-o succesiune parca de anotimpuri, si-au scris acum invers vocatia. Grecii, parintii tragediei, au luat fiesta, iar zambetul de vesnica distractie al latinitatii si-am asezat pe chip rictusul deznadejdii. Umiliti la Porto, lusitanii cred ca au in spirit puterea de a renaste. Ca si grecii, a caror masca sofocliana, privind-o atent, nu stim daca se bucura sau este gata de a siroii lacrimi.

Inchisi in linii stranse, ca la Thermopile, intr-un 4-3-1-2, asfixiant, n-au oferit aerul necesar lusitanilor sa-si scoata la rampa tehnicitatea si patrunderile lor mangaiate de har. Obligati sa plimbe mingea si sa ajunga in fata scuturilor adverse mai mult cu spatele la poarta cetatii ce sperau s-o cucereasca. Si grecii au luptat pana la sacrificiu cu Dellas, Zagorakis si Basinas in pielea si sufletul lui Achile Peleianul.

A urmat, apoi, in cuptorul din Algarve, ciocnirea latino-slava "Spania - Rusia". Un basc, Inaki Saez, cu multi ani de ucenicie si munca anonima in spate, a ordonat o Spanie bourbonica "!!!" intr-un puhoi slav (!!!), bine articulat, de neoprit. Iar umbra bronzata din tribuna a miliardarului Abramovici veghea parca asupra unei "Maica Rusia", in cautarea grandorii pierdute din timpurile Ecaterinei, a lui Petru cel Mare si a unora din Romanovi. Dinamica placuta, contururi fizice in miscare rasata, dar mai este inca mult pana sa reaprinda binecuvantarea, fie si pravoslavnica a imbratisarii istoriei. "Maurii" Valenciei de la mijloc au facut legea. Scanteile Rusiei au fost doar tinerii Izmailov si Sicev, prea putin impreuna, alaturi de veteranul Aleinicev "binecuvantat", insa... la Porto. Dovedindu-se a fi, inca, supusa versului premonitial al marelui Serghei Esenin: "... Razand la geam, dar langa gard plangand"...