Internaţionalul român Adrian Mutu a efectuat primul control după operaţia suferită la meniscul genunchiului stâng, medicii afirmând că recuperarea decurge normal.
În plus, doctorul Pierpaolo Mariani, cel care l-a operat pe Mutu (foto) în urmă cu zece zile, i-a dat decarului Fiorentinei acceptul pentru începerea programului de refacere. Atacantul grupării viola va fi supus unor noi teste medicale peste două săptămâni, revenirea sa pe gazon fiind aşteptată peste aproximativ o lună. Între timp, Mutu va efectua un program special de recuperare la sala de forţă, pentru întărirea musculaturii şi a articulaţiilor. Internaţionalul român a acuzat dureri la genunchiul stâng înaintea meciului României cu Austria, stafful medical al naţionalei considerând că pentru vindecare este nevoie de o intervenţie chirurgicală. Revenit la echipa de club, Mutu a fost operat la 6 aprilie, după ce artroscopia efectuată relevase o leziune a meniscului extern de la genunchiul stâng. În urma diagnosticului stabilit de medicii italieni, atacantul este nevoit să mai stea departe de gazon aproximativ 30 de zile, timp în care va rata partidele Fiorentinei cu Cagliari, Udinese, AS Roma şi Torino. Românul ar putea reveni pe teren în meciul cu Catania, programat la 10 mai, şi va mai apuca să joace doar în ultimele patru etape din Serie A.
Citește pe Antena3.ro