Dupa ce miercuri seara au evoluat intr-un meci-scoala, "tricolorii" au efectuat ieri-dimineata un antrenament inchis, iar seara s-au izolat in Hotelul "Rex", pentru o sedinta tehnico-tactica.
Selectionerul a condus miercuri seara, pe Stadionul "Farul II", ultima repetitie in formula de baza. El pare sa se fi decis in mare masura asupra primului "11" cu care va aborda partida cu cehii. Trupa lui Karel Bruckner va sosi astazi, in jurul orei 13:00, pe Aeroportul "Mihail Kogalniceanu" din Constanta. STANDARD. Lobont - Contra, Tamas, Chivu, Rat - Fl. Petre, Codrea, D. Munteanu, G. Coman - Dica - Mutu ar fi echipa cu care nationala vrea sa-si mentina sansele teoretice de calificare la CM 2006. Aceasta a invins cu 12-0 (5-0) echipa a doua a Farului, care activeaza in Divizia C. Introdus in repriza secunda, Gigel Bucur a marcat o tripla, parand cel mai in forma jucator. TACTICA. Desi nu s-a agitat prea mult, Piturca a oprit in dese randuri partida, insistand cu precadere asupra jocului defensivei. Selectionerul a exersat asezarea jucatorilor la executarea cornerelor de catre echipa adversa. El a folosit sistemul 4-4-2, pe care il indrageste cel mai mult. Asta, desi afirmase anterior, la reunirea lotului, ca "echipele care au reusit sa invinga Cehia au utilizat trei fundasi". PROGRAM. Aseara, "tricolorii" au disecat pe video meciurile Olanda - Cehia si Cehia - Finlanda, selectionerul Piturca punand un mare accent pe prima partida, pierduta de trupa lui Bruckner, 0-2, la Rotterdam. In aceasta dimineata, de la ora 11:00, nationala Romaniei va efectua antrenamentul oficial pe Stadionul "Gheorghe Hagi", seara fiind rezervata sedintei de pregatire a selectionatei cehe.Citește pe Antena3.ro
Au iesit la restaurant, dar n-au intrat in baruri
DESTINDERE. Dorinel Munteanu (dreapta) povesteste
cum e sa fi recordmanul de selectii al echipei nationale |
TINERETUL ESTE IN PRIZA
|
Ieri-seara, selectionata de tineret a efectuat antrenamentul oficial pe Stadionul "Midia" din Navodari. Antrenorul Florin Marin, ca si jucatorii Mihaita Nesu si Banel Nicolita s-au aratat optimisti inaintea meciului de sambata, contra Cehiei, care va incepe la ora 17:00. "Cu o victorie, cred ca in proportie de 90% suntem la baraj", a declarat stelistul Nesu, in vreme ce Claudiu Keseru a fost mai rezervat: "Nu stiu cate sanse avem, dar credem in ele. Cred ca si meciul echipelor mari e important, dar fiecare e in felul lui". "Suntem condamnati sa castigam, calificarea depinde doar de noi", a spus si Florin Marin, care a explicat ca, prin neprezentarea la lot, Marica s-a autoexclus din echipa. Se pare ca antrenorul nationalei de seniori a Cehiei, Karel Bruckner, il va lasa pe atacantul Tomas Jun sa evolueze la tineret. Jucatorul lui Trabzonsopor a fost cosmarul fundasilor romani la partida tur, disputata in octombrie anul trecut la Mlada Boleslav, cand a inscris de trei ori in poarta lui Hutan. Cehii s-au impus atunci cu 4-1.
|
INCERT
|
Capitanul reprezentativei Cehiei, Tomas Galasek, este incert din cauza unei accidentari la genunchiul stang, a anuntat presa ceha. El acuza dureri la genunchi, dupa ce a primit o lovitura in timpul antrenamentului de marti, si ieri nu s-a antrenat. Se fac eforturi pentru recuperarea mijlocasului de la Ajax, astfel ca Bruckner n-a convocat alt jucator.
|