x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Sport România strică imaginea turneului final!

România strică imaginea turneului final!

de Mihai Igirosanu    |    Florin Gongu    |    06 Iun 2008   •   00:00
România strică imaginea turneului final!

EURO 2008 – ROMĂNIA ● UEFA a reproşat FRF relaţiile cu presa
După trei zile de anonimat total, staff-ul FRF a decis ieri, la presiunile UEFA, organizarea unei conferinţe de presă, însă această iniţiativă nu a făcut decît să mai şifoneze puţin imaginea din jurul echipei naţionale.



EURO 2008 – ROMĂNIA ● UEFA a reproşat FRF relaţiile cu presa
Corespondenţă din St. Gallen
După trei zile de anonimat total, staff-ul FRF a decis ieri, la presiunile UEFA, organizarea unei conferinţe de presă, însă această iniţiativă nu a făcut decît să mai şifoneze puţin imaginea din jurul echipei naţionale.

Întîlnirea cu mass-media a fost mai mult comandată de la UEFA şi solicitată de numeroşii ziarişti străini prezenţi în Elveţia, care s-au plîns că nu există informaţii sau imagini despre echipa pregătită de Victor Piţurcă. Mai mult, reprezentanţi ai presei internaţionale au susţinut că, prin această atitudine, România riscă să strice imaginea turneului final. "A avut loc o întîlnire între reprezentanţii Departamentului Media al UEFA şi ofiţerul de presă al FRF, Paul Zaharia, la care am participat şi eu. Printre altele, s-a cerut părţii române să organizeze mai multe conferinţe de presă. Brusc a apărut această acţiune de astăzi", a declarat un jurnalist britanic de la site-ul oficial al UEFA.   

SEMIBOICOT. Aşteptată de foarte mulţi ziarişti străini, printre care şi reprezentantul site-ului UEFA.com, conferinţa de presă a naţionalei României a fost un bluf total. Programată pentru ora locală 13:00, 14:00 la Bucureşti, conferinţa de presă la care au participat trei jucători, Adrian Mutu, Cosmin Contra şi Daniel Niculae, a început cu o întîrziere de peste o oră. Din acest motiv, Antena 3, care a dorit să transmită în direct acţiunea, a plătit inutil o oră de releu. Contrariaţi, ziariştii elveţieni, francezi sau italieni aflaţi la stadionul AFG din St. Gallen şi-au manifestat zgomotos nemulţumirea, în vreme ce o mare parte a presei din România a părăsit sala de conferinţă în momentul în care şi-au făcut apariţia cei trei jucători.

DISCRIMINARE. Dacă ziariştii români sînt ţinuţi pe la porţile Hotelului Santispark, fotbaliştii lui Victor Piţurcă dialoghează fără probleme cu mass-media din ţările unde evoluează. Un exemplu elocvent a apărut miercuri, atunci cînd Giampiero Timossi de la Gazzetta Dello Sport a realizat fără probleme un interviu cu Adrian Mutu, publicat în ediţia de ieri a cotidianului italian. Reporterul, aflat şi el la St. Gallen, a explicat că nu a intrat în cantonamentul tricolorilor, ci a vorbit la telefon cu starul român.

CONFORT
"N-am apucat să vizităm, St. Gallen, dar ne place ce-am văzut pînă acum. Ne place hotelul, ne place terenul de antrenament, dar nu prea ne place temperatura"
Mutu - pentru presa română

COLECTIV
"Facem o muncă bună. Muncim împreună, stăm împreună, forţa noastră este grupul. Întrebaţi-vă cîte echipe, chiar şi după un meci amical, se întîlnesc pentru a cina împreună. Noi o facem. Toate echipele din grupă sînt mai puternice decît noi, dar asta e şansa României şi vrem să profităm de ea. Ne-am calificat dintr-o grupă grea şi asta spune cîte ceva despre puterea
grupului nostru"

Mutu - pentru Gazzeta dello Sport

"Pornim cu şansa a patra"

Cu o întîrziere de peste o oră, la conferinţa de presă şi-a făcut apariţia Adrian Mutu. Acesta a venit însoţit de ofiţerul de presă Paul Zaharia, care şi-a cerut scuze pentru întîrziere, moment în care mulţi ziarişti români au părăsit sala. "Nu ne este teamă de nici un adversar, ne ştim şansele, iar dorinţa noastră e să producem surpriza turneului final. Este timpul să arătăm ce putem", a spus jucătorul Fiorentinei, care a recomandat celor cu adrenalina ridicată să mizeze pe România. "Cred că această grupă este cea mai grea din toate timpurile, pentru fiecare dintre echipe", a mai zis Mutu. În timp ce acesta vorbea, alături de el au venit Cosmin Contra şi Daniel Niculae. "Trebuie să fim realişti, dar în comparaţie cu ceilalţi avem dorinţa mai mare de a cîştiga", a spus Contra. "De două ori mai mare o avem", l-a completat Niculae.

TACTICĂ. Contra a încercat să desluşească tactica francezilor din meciul cu Columbia, cîştigat cu 1-0. "M-a surprins faptul că Franţa a schimbat sistemul puţin, dar noi ne pregătim pentru toate variantele, să nu fim surprinşi de jocul lor." În acest moment a intervenit Mutu şi a zis că toate aceste amănunte îi privesc doar pe ei, jucătorii. "L-am dublat pînă acum de două ori pe Ribery, împotriva lui Bayern, cu Getafe, şi asta trebuie să facem şi cu Franţa", a mai precizat Contra. "Faptul că sîntem cotaţi cu şansa a patra îl putem lua şi ca un atu. Franţa, pe faza ofensivă, are multă valoare, dar are un colectiv compact, care face foarte bine şi faza defensivă", a mai spus atacantul lui Auxerre. La finalul conferinţei, încheiată brusc, jucătorii au plecat, spunînd că timpul ce a fost alocat conferinţei a expirat. Iniţial era vorba ca aceasta să fie împărţită în două: una pentru presa română şi una pentru presa internaţională. Organizatorilor nu le-a ieşit nici acest lucru. Autocarul cu echipa plecase de la AFG Arena, aşa că Mutu, Contra şi Niculae s-au întors la Santispark din Abtwil cu o maşină a UEFA.

Marketing

În mai toate oraşele din Elveţia există magazine în care se vînd articole promoţionale cu fiecare dintre cele 16 echipe naţionale calificate. De fapt, cu 15, fiindcă tricourile sau alte materiale cu însemnele României lipsesc cu desăvîrşire. Singurul loc unde există articole care confirmă că tricolorii sînt şi ei prezenţi la EURO 2008 este mall-ul complexului Santispark, unde sînt cazaţi tricolorii. Este vorba despre nişte tricouri expuse, nici măcar de vînzare, şi care aduc aminte de echipamentul anilor ’70.

Securitate

Şedinţele de pregătire susţinute de tricolori pe AFG Arena din St. Gallen sînt supravegheate la sînge de reprezentanţii unor firme de pază şi securitate. În timp ce selecţionerul prepară tactica pentru victoriile de la EURO, în exteriorul tribunelor mişună grupuri de bodyguarzi, înarmaţi cu staţii de emisie, care legitimează orice persoană care staţionează, deşi zona este considerată spaţiu public.

×
Subiecte în articol: sport mutu presa