Reprezentativa de rugby a Romaniei a pierdut cu scorul de 48-6 meciul de verificare sustinut sambata, la Edinburgh, impotriva nationalei Scotiei.
"Sper sa facem un joc bun, mai ales ca se pare ca va ploua, ceea ce ne avantajeaza", a declarat, inaintea partidei de pe stadionul Murrayfield, capitanul nationalei noastre, Sorin Socol. Previziunile lui Socol nu s-au adeverit. Nu a plouat, iar Romania a inregistrat un nou esec umilitor. "S-a vazut diferenta dintre inaintare si treisferturi. Din pacate, aceasta este acum diferenta respectiva. Pe treisferturi am cedat mai ales fizic, pentru ca tehnic suntem la acelasi nivel cu scotienii. Acestia nu te iarta insa daca te vede ca esti slab undeva", a explicat esecul tehnicianul reprezentativei frunzei de stejar, Robert Antonin. Antrenorul Scotiei, Mike Hadden, a remarcat faptul ca echipa sa s-a impus gratie superioritatii pe linia de treisferturi: "Daca treisferturile voastre jucau la fel ca inaintarea am fi avut probleme". Concluzia a tras-o Antonin: "Atat titularii, cat si rezervele pe inaintare au avut aceeasi forta in fata adversarilor scotieni, ceea ce arata ca avem potential la acest capitol. Una peste alta, cu o floare nu se face primavara".Citește pe Antena3.ro