CAZUL VALIZA • GIGI BECALI CONTINUĂ DECLARAŢIILE HALUCINANTE
În ciuda mega-scandalului creat de cazul "Valiza", finanţatorul Stelei,
Gigi Becali îşi continuă declaraţiile halucinante. Mai nou, deşi capii
fotbalului românesc vorbesc chiar despre retrogradarea roş-albaştrilor,
Becali anunţă public premierea echipelor care vor învinge pe Dinamo.
Gigi Becali vrea să lase impresia că nu este afectat de anchetele procurorilor DNA
Credit: Karina Knapek/JURNALUL NAŢIONAL
Gigi Becali a anunţat că nu se teme de implicarea autorităţilor statului. "Când văd atâtea minciuni şi incompetenţă, uit că m-am retras din viaţa publică. Luaţi discuţia pe care a avut-o Mititelu înainte, când îi cerea Clujului să-şi ceară scuze, că dacă nu, bagă echipa a doua. Eu asta-i ceream, să se ţină de promisiune: să bage echipa a doua, pentru că CFR nu şi-a cerut scuze pentru ce a făcut în 1977. Când începe returul, o să dau două milioane echipei care bate pe Dinamo. O spun public, ca să nu mai apară stenograme. Nu mă interesează toate minciunile", a anunţat vineri seară latifundiarul din Pipera. Becali este în continuare convins că nu a comis nimic ilegal: "Acum trebuie să se rejudece cazul «Valiza». Pentru mine este avantajos, fiindcă s-a schimbat un articol de regulament. Steaua trebuie judecată după noul regulament. Steaua nu poate fi depunctată după noul regulament, nici retrogradată. Poate să spună instanţa şi procurorii ce vor. E clar că premierea nu este corupţie. Scrie în noul regulament că trebuie să ne armonizăm cu FIFA şi UEFA, iar noi nu am încălcat nici o regulă de-a lor".
DRAGOMIR: "E O ÎNSCENARE!". Preşedintele LPF, Dumitru Dragomir are şi o versiune proprie în privinţa scandalului: "Nu este adevărat conţinutul acelor stenograme, sunt numai frânturi. Eu vorbeam la caterincă cu Gigi atunci, altfel de ce aş fi pus o parolă la telefon care, atunci când mă suna cineva, activa mesajul «atenţie, vedeţi că este telefon ascultat?» Dom’le, premierea echipelor este o practică veche de 86 de ani în România. În acea stenogramă cu Mititelu, îi promite el vreun ban lui Mititelu? La Cluj a fost atras într-o capcană, s-a plănuit din timp această acţiune a DNA, pentru că toată conducerea lor este din Cluj. El nu voia să dea bani să corupă, ci pentru ca echipa să-şi apere şansele corect". Preşedintele LPF a apreciat că el nu va avea probleme din cauza stenogramelor în care a fost înregistrat: "Eu am vorbit cu Gigi după eveniment, iar discuţia a fost despre fapte petrecute. Nu are cum să mă acuze nimeni de vreo complicitate sau mai ştiu eu ce". Totuşi, Dragomir avertizează Steaua: "Dacă instanţa supremă va da o hotărâre definitivă şi irevocabilă care îl găseşte pe Becali vinovat, cazul se pune pe rol iar la instanţele sportive. Dacă se descoperă vinovăţie şi atunci, Steaua poate fi chiar retrogradată şi amendată serios. Nu cred că va fi nimeni arestat".
LUPESCU: "CAZUL SE POATE REDESCHIDE". Directorul general al FRF, Ionuţ Lupescu, a confirmat spusele lui Dragomir: "Se poate redeschide cazul. Noi am judecat atunci şi am luat o decizie, care, după părerea mea, a fost corectă, dar CAF a schimbat-o. Instituţiile statului trebuie să judece cât mai repede pentru a şti mai repede adevărul. Dacă sunt oameni care au greşit, să plătească, iar dacă nu au greşit, înseamnă că avem un fotbal corect. Pe plan sportiv, FRF poate lua măsuri. Regulamentul e clar, nu ai voie să stimulezi adversarii, indiferent cum o faci". Gigi Becali a fost deferit justiţiei, joi, de procurorii anticorupţie, în dosarul "Valiza", alături de alte cinci persoane, între care şi selecţionerul echipei naţionale, Victor Piţurcă. Becali este acuzat de două infracţiuni, de dare de mită şi de fals în înscrisuri sub semnătură privată.
Citește pe Antena3.ro