x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Sport Sporturi Andrey Rublev, locul 5 mondial a înjurat un arbitru în semifinalele din Dubai

Andrey Rublev, locul 5 mondial a înjurat un arbitru în semifinalele din Dubai

de Redacția Jurnalul    |    01 Mar 2024   •   23:15
Andrey Rublev, locul 5 mondial a înjurat un arbitru în semifinalele din Dubai
Sursa foto: Hepta

Tenismenul rus Andrey Rublev a fost descalificat vineri în semifinalele turneului ATP din Dubai pentru comportament nesportiv, după ce a țipat la un arbitru de linie și l-a înjurat în ultimul set al unei întâlniri tensionate cu Alexander Bublik.

Într-un meci tensionat, în care ambii jucători au răbufnit la adresa arbitrilor în diferite momente, Rublev a fost descalificat de arbitrul de scaun după ce un oficial vorbitor de limbă rusă l-ar fi acuzat că a folosit cuvinte obscene în timp ce a țipat la un arbitru de linie, relatează Reuters.

Rublev, numărul 5 mondial, a negat acuzația și a spus că a vorbit în engleză în timpul confruntării.

Bublik, care a revenit după ce a fost condus cu 1-0 la seturi, a egalat și conducea în setul 3. El a fost declarat câștigător, în ciuda faptului că a spus că ar fi fost fericit să continue meciul.

"Mă îndoiesc că Andrey a spus ceva nebunesc. Nu este genul ăsta de om. Dar cred că astea sunt regulile. Asta au făcut, ei doar urmează procedura", a declarat Bublik.

În urma descalificării, Rublev își va pierde premiul în bani și punctele din clasament obținute la turneu.

››› Vezi galeria foto ‹‹‹

 

(sursa: Mediafax)

×
Subiecte în articol: andrey rublev