x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Sport Sporturi Australian Open. Irina Begu, învinsă încă din primul tur!

Australian Open. Irina Begu, învinsă încă din primul tur!

19 Ian 2016   •   10:19
Australian Open. Irina Begu, învinsă încă din primul tur!

Jucătoarea română de tenis Irina Begu, cap de serie numărul 29, a fost învinsă neaşteptat de suedeza Johanna Larsson, cu 6-3, 6-2, marţi, la Melbourne, în runda inaugurală a turneului Australian Open, primul de Mare Şlem al anului.

Begu (25 ani, 31 WTA) a cedat într-o oră şi 19 minute, după ce anul trecut reuşise cea mai bună evoluţie a sa la un Grand Slam, calificarea în optimile de finală.

Irina Begu o învinsese Larsson (27 ani, 50 WTA) în singurul lor meci direct de până acum, anul trecut în sferturi la Seul, cu 6-4, 7-5, iar apoi a câştigat titlul.

Românca va primi 34.500 dolari australieni şi 10 puncte WTA pentru participare. Begu va juca şi la dublu, alături de Monica Niculescu, cele două fiind capi de serie numărul 9.

Monica Niculescu s-a calificat, luni, în turul al doilea, unde o va întâlni pe rusoaica Elizaveta Kulicikova, în timp ce, marţi, în primul tur, Andreea Mitu a fost învinsă de Julia Goerges (Germania), cu 6-3, 6-4, iar Alexandra Dulgheru a dispus de australianca Storm Sanders cu 6-4, 6-2. Tot marţi va juca şi Simona Halep, a doua favorită, cu chinezoaica Shuai Zhang.

Sursa - Agerpres

×