Jucătoarea română de tenis Simona Halep s-a calificat, joi, şi în sferturile de finală ale probei de dublu din cadrul turneului WTA pe iarbă de la Birmingham (Marea Britanie), alături de britanica Heather Watson, după o victorie cu 1-6, 6-3, 10-7 în faţa unei perechi redutabile, Anabel Medina Garrigues/Arantxa Parra Santonja (Spania).
Halep şi Watson s-au impus după o oră şi 8 minute de joc, după un prim set cedat fără drept de apel. Cuplul româno-britanic a controlat manşa secundă, a condus cu 4-1, a trecut cu bine peste un moment dificil, salvând o minge de 4-4, iar apoi s-a impus cu 6-3. În super tiebreak, Halep şi Watson s-au desprins după 6-6, reuşind trei mingi la rând, iar apoi au câştigat cu 10-7.
Arantxa Parra Santonja se află pe locul 34 în ierarhia WTA de dublu, iar Anabel Medina Garrigues pe 36. Împreună au un titlu câştigat, anul acesta, la Antwerp, şi o finală pierdută în 2004, la Bogota.
Pentru româncă (locul 305 la dublu) a fost doar a doua victorie reuşită la dublu în acest an, în cinci partide. Watson se află pe locul 102 la dublu.
Tot joi, Halep, principala favorită a probei de simplu, trecuse în optimi de Klara Koukalova (Cehia), cu 6-1, 6-3, în doar 50 de minute.
Dacă la simplu va juca în sferturi cu Kristina Mladenovic (Franţa), la la dublu, Halep şi Watson vor înfrunta perechea Yung-Jan Chan (Taiwan)/Jie Zheng (China), care a eliminat principalele favorite, Casey Dellacqua (Australia)/Sania Mirza (India), cu 6-4, 6-2.
Halep şi-a asigurat 16.725 dolari şi 100 de puncte WTA, iar la dublu, împreună cu Watson, 5.785 dolari şi 100 puncte WTA.
Sursa Agerpres