x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Sport Sporturi Decizie: Fără atleţi ruşi la Jocurile Olimpice

Decizie: Fără atleţi ruşi la Jocurile Olimpice

22 Iul 2016   •   09:46
Decizie: Fără atleţi ruşi la Jocurile Olimpice
Sursa foto: Alexander Zemlianichenko/AP

Tribunalul de Arbitraj Sportiv (TAS) a respins apelul făcut de Comitetul Olimpic Rus (şi al celor 68 de atleţi care solicitau dreptul de a participa la Jocurile Olimpice de la Rio de Janeiro după ce au fost suspendaţi de Federaţia internaţională de specialitate (IAAF). Astfel, Rusia va fi reprezentată la Rio doar de săritoarea în lungime Daria Klişina şi alergătoarea la 800 de metri, Iulia Stepanova, atlete care au fost recalificate de IAAF.

"Juriul TAS a confirmat validitatea deciziei IAAF conform căreia sportivii a căror federaţie naţională a fost suspendată sunt ineligibili pentru competiţiile organizate sub egida IAAF", a anunţat TAS în motivarea deciziei sale. Suspendarea a venit după nereguli serioase constatate în controalele antidoping din Rusia. Ministerul rus de Externe a calificat decizia drept "o crimă împotriva sportului".

×