"Rămân aceeaşi persoană dedicata muncii mele! Voi fi alături de cluburile sportive pentru că trebuie sa avem grijă împreună de sportivii noştri care ne reprezintă cu succes la competiţiile internaţionale. Îmi doresc să formăm o echipă şi să conducem împreună drumul ascendent al Federaţiei Române de Bob şi Sanie", a spus aceasta.
Ea a fost de altfel singurul candidat pentru acest post și îl înlocuiește pe Sorin Buta.
"Cu o experienţă de peste 30 ani în domeniul sportului şi de peste 10 ani în administraţia sportivă, aceasta a fost aleasă în cadrul Adunării Generale Extraordinare cu unanimitate de voturi şi a preluat conducerea FRBS", a transmis Federația pe Facebook.
Sorina Elena Ţicu a evoluat la sanie feminin, iar apoi a fost antrenor.A participat la patru ediţii ale Jocurilor Olimpice (Torino, Soci, PyeongChang şi Beijing) ca șef a delegaţiei României la sanie, bob şi skeleton.
Este și reprezentantul sporturilor de iarnă din România în Comisia Tehnică Olimpică şi pentru Sportul de Performanţă.