Centrul National de Tenis din Bucuresti va gazdui, incepand din aceasta dimineata, confruntarea dintre Romania si Cehia, contand pentru barajul de promovare in Grupa Mondiala a Cupei Davis. Vineri, incepand cu ora 11:00, Adrian Ungur il va intalni pe Radek Stepanek, cel de-al doilea meci al primei zile aducandu-i fata in fata pe Victor Crivoi si Tomas Berdych. Sambata, de la ora 12:00, va avea loc meciul de dublu, intre perechile Marius Copil/ Horia Tecau si Jan Hajek/Lukas Rosol. Ultimele doua partide de simplu sunt programate duminica, de la ora 11:00. Toate meciurile vor fi transmise in direct de TVR 2. 'Sper sa incepem cu dreptul vineri, cu o victorie a lui Adi impotriva lui Stepanek. Pentru ca zgura e suprafata care ii place cel mai putin lui Stepanek. Ma bucur ca Adi intra primul vineri. Zgura ne avantajeaza, mai ales ca Adi, Victor si Marius au jucat inainte pe zgura de la Brasov pe zgura, iar cehii, in afara de Hajek, vin de pe cimentul de la US Open', a spus ieri capitanul-nejucator al echipei Romaniei, Andrei Pavel.