x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Sport Sporturi Cursă de 100 de metri cu un singur sportiv la start după ce 7 finaliști s-au retras inexplicabil

Cursă de 100 de metri cu un singur sportiv la start după ce 7 finaliști s-au retras inexplicabil

de Redacția Jurnalul    |    27 Sep 2023   •   22:45
Cursă de 100 de metri cu un singur sportiv la start după ce 7 finaliști s-au retras inexplicabil
Sursa foto: Hepta

Finala masculină de 100 de metri din cadrul reuniunii de atletism de stat din Delhi, de marți, a avut la star un singur concurent, pe Lalit Kumar (20 ani), după ce toți ceilalți finaliști s-au retras invocând accidentări.

Toți cei șapte adversari ai lui Kumar s-au retras din cursa de pe stadionul Jawaharlal Nehru din capital Indiei, invocând crampe sau întinderi musculare. Cu toate acestea, organizatorii suspectează că aceștia s-au retras după ce au aflat de sosirea iminentă a oficialilor de la agenția antidoping din India (NADA).

"O retragere ciudată este de înțeles, dar când șapte alergători se retrag, știi că ceva este dubios", a declarat miercuri pentru Reuters Sandeep Mehta, secretarul Asociației de Atletism din Delhi (DAA).

"Există și câțiva aruncători care au dispărut înainte de competiție și toți ar trebui să fie testați de NADA. Le împărtășim detalii despre atleții care au fugit.

"Dacă vreunul dintre ei va da rezultate negative, îi vom interzice în Delhi și vom recomanda Federației de Atletism din India să facă același lucru".

Mehta a confirmat, de asemenea, că unii atleți de la competiție nu s-au prezentat pentru a-și ridica medaliile, ceea ce a ridicat și mai multe suspiciuni de dopaj.

Directorul general al NADA, Vimal Anand, nu a fost disponibil imediat pentru comentarii, solicitate de Reuters, care susține că dopajul este o problemă gravă în India.

Țara s-a clasat pe locul al doilea, după Rusia, în ceea ce privește încălcările regulilor antidoping într-un raport al Agenției Mondiale Antidoping (WADA) publicat în luna mai.

Kumar, care a fost salutat pe rețelele de socializare pentru că este un "atlet onest într-un sport murdar", a fost consternat de modul în care a decurs competiția.

"Abia așteptam să alerg împotriva celor mai buni atleți, dar nu s-a prezentat nimeni", a declarat el pentru ziarul Indian Express.

"Tuturor le era frică să nu fie testați. Ca atlet, mă simt foarte rănit și dezamăgit".

DAA a declarat că a decis să îi acorde lui Kumar o medalie și un certificat, chiar dacă a fost singurul alergător din finală.

"El a concurat cu alții în calificări și nu este vina lui că adversarii au dispărut înainte de finală", a declarat Mehta.

"Credem că ar fi greșit să îi refuzăm medalia și certificatul, iar el le va avea în curând".

(sursa: Mediafax)

 

×
Subiecte în articol: india atletism