x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Sport Sporturi Karl Geiger, câștigător la Râșnov

Karl Geiger, câștigător la Râșnov

de Adi Munteanu    |    21 Feb 2020   •   18:09
Karl Geiger, câștigător la Râșnov
Sursa foto: Milata Daniel-Maximilian

Prima etapă de Cupă Mondială la Sărituri cu schiurile organizată vreodată de România a fost câștigată de campionul german Karl Geiger, cu două sărituri de 100 de metri. Podiumul a fost completat de compatriotul său Stephan Leyhe, cu sărituri de 99 de metri și 97,5 metri, și pe locul 3 de purtătorul tricoului galben de lider al clasamentului mondial, austriacul Stefan Kraft, cu sărituri de 98, respectiv 97,5 metri. Cu aceată victorie, Karl Geiger a redus ecartul care-l separă de Kraft cu 40 de puncte în fruntea ierarhiei mondiale și speră în continuare la titlul mondial la finalul sezonului.

 

La sfârșitul concursului, Geiger a declarat că este bucuros că de victorie și că va rămâne în istorie ca primul câștigător pe trambulina de la Râșnov în Cupa Mondială.

Reprezentantul nostru, Cacina Daniel Andrei, a ratat calificarea în manșa I, însă mai are o șansă mâine, 22 februarie, în cea de a doua etapă de Cupă Mondială organizată pe trambulina de la Râșnov.

Baza Olimpică de la Râșnov a organizat până acum șase etape din cadrul Cupei Mondiale la Sărituri cu schiurile, însă la feminin și mai multe etape din cadrul Cupei Continentale și Cupei FIS, însă anul acesta a organizat în premieră competiția „regină”, la care au participat cei mai buni săritori ai momentului.

 

Programul zilei de mâine începe la ora 12.00 cu sesiunea de calificări, urmată de concursul propriu-zis cu începere de la ora 13.45 cu manșa I și, apoi, cu manșa a doua și festivitatea de premiere.

 

Fotografii: Daniel Maximilian Milata

 

×
Subiecte în articol: Karl Geiger