x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Sport Sporturi Roland Garros 2019. Sorana Cîrstea a fost învinsă în runda a doua a turneului

Roland Garros 2019. Sorana Cîrstea a fost învinsă în runda a doua a turneului

30 Mai 2019   •   14:29
Roland Garros 2019. Sorana Cîrstea a fost învinsă în runda a doua a turneului

Jucătoarea română de tenis Sorana Cîrstea a fost învinsă de spaniola Aliona Bolsova cu 7-6 (5), 7-6 (3), joi, în runda a doua a turneului de la Roland Garros, al doilea de Mare Şlem al anului.
Cîrstea (29 ani, 84 WTA) s-a înclinat după o oră şi 38 de minute în faţa unei adversare venite din calificări (21 ani, 137 WTA).
Sorana a fost condusă cu 2-0, 3-1 şi 5-2 în primul set, a reuşit să egaleze, 5-5, iar apoi s-a ajuns în tiebreak, unde iberica s-a impus cu 7-5 după ce Sorana a avut 3-1.
În actul secund, cele două jucătoare au mers cap la cap până la 3-3, când românca a reuşit un break, dar imediat şi-a pierdut serviciul, setul a ajuns în tiebreak, unde Bolsova a câştigat clar, cu 7-3.
Bolsova a fost mai bună la punctele cu primul serviciu (68%-50%), iar Cîrstea la al doilea serviciu (68%-40%), românca a avut mai multe mingi direct câştigătoare, 30-25, dar şi mai multe erori neforţate, 27-25.
Sorana Cîrstea, semifinalistă săptămână trecută la Nurnberg, va primi un cec de 87.000 de euro şi 70 de puncte WTA.
La dublu, în primul tur, Irina Bara şi slovena Dalila Jakupovic au fost întrecute de cuplul Gabriela Dabrowski (Canada)/Yifan Xu (China), favoritele numărul patru, cu 6-1, 1-6, 6-2, după o oră şi 22 de minute.
Bara şi partenera sa vor primi un cec de 11.500 euro şi 10 puncte WTA la dublu.

AGERPRES

×
Subiecte în articol: sorana cîrstea