x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Sport Sporturi Serena Williams (31) a câştigat inima antrenorului său francez de 43 de ani

Serena Williams (31) a câştigat inima antrenorului său francez de 43 de ani

15 Iun 2013   •   08:54
Serena Williams (31) a câştigat inima antrenorului său francez de 43 de ani
Sursa foto: CAROLINE BLUMBERG/EPA

Cea mai bună jucătoare din lume în acest moment, Serena Williams (31 de ani), trăieşte o poveste de dragoste cu antrenorul său, francezul Patrick Mouratoglou (43 de ani) - scrie Mediafax.

Serena l-a angajat ca antrenor pe Mouratoglou anul trecut, în iunie, după ce a fost eliminată la Roland Garros încă din primul tur. A fost o alegere inspirată, ea câştigând imediat titlul la Olimpiadă şi US Open, iar anul acesta învingând în finala French Open.

Zvonurile si chiar imagini despre un alt tip de relaţie jucător-antrenor au apărut încă de toamna trecută, când cei doi au fost văzuţi în ipostaze intime pe străzile orăşelului francez Valbonne.

Luna aceasta, Patrick Mouratoglou a confirmat relaţia, după ce a postat pe Twitter mai multe fotografii în care el şi Serena apar plimbându-se prin Paris.

Mouratoglou a antrenat mai muţi jucători din circuit, printre care cipriotul Marcos Baghdatis - care şi-a atins vârful carierei în 2006, când a ocupat locul 8 mondial şi a jucat finala de la Australian Open.

×
Subiecte în articol: serena williams Patrick Mouratoglou