x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Sport Sporturi Sorana Cîrstea s-a calificat în sferturile turneului WTA de la Nurnberg

Sorana Cîrstea s-a calificat în sferturile turneului WTA de la Nurnberg

23 Mai 2017   •   18:01
Sorana Cîrstea s-a calificat în sferturile turneului WTA de la Nurnberg

Jucătoarea română de tenis Sorana Cîrstea s-a calificat în sferturile de finală ale turneului WTA de la Nurnberg (Germania), dotat cu premii totale de 226.750 dolari, marți, după ce a dispus de Varvara Lepchenko (SUA), cu 6-0, 6-7 (4), 6-3.

 

Cîrstea (27 ani, 67 WTA) s-a impus după două ore și 21 de minute, însă a avut 5-2 în setul secund și a ratat mingi de meci la 6-5, pentru ca apoi să cedeze setul în tie break. În decisiv, Sorana a reușit break-ul la debut, iar apoi și-a păstrat acest avantaj, irosind șase mingi de break pentru 5-2. Românca a încheiat în cele din urmă conturile cu adversara ei de 31 de ani, aflată pe locul 68 în lume.

Cele două jucătoare sunt la egalitate în acest moment la meciurile directe, 2-2. Lepchenko (31 ani, 68 WTA) a câștigat primul meci direct în 2010, în finala turneului de la Las Vegas, cu 6-2, 6-2, apoi Cîrstea s-a impus în 2011, în calificări la Eastbourne, cu 6-2, 6-3, pentru ca ultimul duel să se consume tot în calificări la Eastbourne, în 2016, când Sorana a abandonat la 5-4 pentru Lepchenko.

Sorana Cîrstea și-a asigurat un cec de 4.980 euro și 60 de puncte WTA și va juca joi în sferturi, cu învingătoarea dintre belgianca Yanina Wickmayer și câștigătoarea partidei care le opune pe Iulia Putințeva (Kazahstan/N. 2) și Julia Glushko (Israel).

AGERPRES

×
Subiecte în articol: sorana cîrstea