x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Sport Sporturi Sorana Cîrstea şi Sara Sorribes Tormo, calificate în turul al doilea al probei de dublu la Roland Garros

Sorana Cîrstea şi Sara Sorribes Tormo, calificate în turul al doilea al probei de dublu la Roland Garros

31 Mai 2018   •   07:57
Sorana Cîrstea şi Sara Sorribes Tormo, calificate în turul al doilea al probei de dublu la Roland Garros

Perechea româno-spaniolă Sorana Cîrstea/Sara Sorribes Tormo s-a calificat, miercuri, în runda a doua a probei feminine de dublu din cadrul turneului de tenis de la Roland Garros, al doilea de Mare Şlem al anului, după 1-6, 6-3, 6-4 cu cuplul Jelena Ostapenko (Letonia)/Elena Vesnina (Rusia).

Cîrstea şi Sorribes Tormo au obţinut o victorie nescontată, într-o oră şi 48 de minute, în faţa favoritelor numărul zece.

După un set cedat fără drept de apel, Cîrstea şi partenera sa au condus cu 3-0 în actul secund, au fost egalate, 3-3, dar au reuşit să îşi adjudece setul cu 6-3. În decisiv, cuplul româno-iberic a condus cu 5-0, Ostapenko şi Vesnina s-au apropiat ameninţător la 5-4, dar Cîrstea şi Sorribes Tormo au reuşit să încheie conturile, deşi au strâns nu mai puţin de zece duble greşeli.

Sorana Cîrstea şi Sara Sorribes Tormo şi-au asigurat un cec de 22.000 euro şi 130 de puncte WTA la dublu. Următoarele adversare vor fi Svetlana Kuzneţova (Rusia) şi Lucie Safarova (Cehia), care au trecut de perechea Belinda Bencic (Elveţia)/Marjeta Vondrousova (Cehia) cu 6-2, 6-4.

Ostapenko, campioană la simplu anul trecut (după o finală cu Simona Halep), a pierdut în primul tur şi la simplu anul acesta, dar va juca şi la dublu mixt, alături de belarusul Max Mirnîi.

În alt meci, perechea româno-ucraineană Ana Bogdan/Olga Savciuk a fost învinsă de cuplul Ying-Ying Duan (China)/Aleksandra Sasnovici (Belarus), în primul tur al probei de dublu, cu 6-3, 3-6, 6-1.

Bogdan şi Savciuk s-au ales cu 10 puncte şi 11.000 de euro.

La dublu vor mai juca şi alte românce: Irina Bara şi Mihaela Buzărnescu vor face un cuplu, adversarele din primul tur fiind Xenia Knoll (Elveţia) şi Anna Smith (Marea Britanie). Raluca Olaru şi belarusa Vera Lapko vor avea adversare şi mai puternice în primul tur, favoritele numărul şase, Barbora Krejcikova şi Katerina Siniakova (Cehia). Irina Begu o va avea ca parteneră pe chinezoaica Qiang Wang, contra perechii Petra Martic (Croaţia)/Maria Sakkari (Grecia.
AGERPRES

×
Subiecte în articol: sorana cîrstea