x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Sport Sporturi Sorana Cîrstea şi Sara Sorribes Tormo, calificate în turul al treilea al probei de dublu la Roland Garros

Sorana Cîrstea şi Sara Sorribes Tormo, calificate în turul al treilea al probei de dublu la Roland Garros

01 Iun 2018   •   13:27
Sorana Cîrstea şi Sara Sorribes Tormo, calificate în turul al treilea al probei de dublu la Roland Garros

Perechea româno-spaniolă Sorana Cîrstea/Sara Sorribes Tormo s-a calificat, vineri, în runda a treia a probei feminine de dublu din cadrul turneului de tenis de la Roland Garros, al doilea de Mare Şlem al anului, după 6-3, 6-2 cu cuplul Svetlana Kuzneţova (Rusia)/Lucie Safarova (Cehia).

Cîrstea şi Sorribes au controlat meciul şi s-au impus după o oră şi 16 minute. În această partidă, fiecare pereche a reuşit câte un as. Învingătoarele au comis opt duble greşeli, faţă de doar trei câte au avut învinsele.

Pentru accederea în optimi, Cîrstea şi Sorribes au obţinut 240 de punce WTA şi 41.000 de euro.

×
Subiecte în articol: sorana cîrstea