x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Sport Sporturi Wimbledon 2021. Victorie senzațională a Soranei Cîrstea în fața favoritei nr 14.

Wimbledon 2021. Victorie senzațională a Soranei Cîrstea în fața favoritei nr 14.

01 Iul 2021   •   22:16
Wimbledon 2021. Victorie senzațională a Soranei Cîrstea în fața favoritei nr 14.
Sursa foto: Hepta

Sorana Cîrstea (45 WTA) a învins-o în trei seturi pe Victoria Azarenka (14 WTA), scor 7-6 (5), 3-6, 6-4, și s-a calificat în turul al treilea la Wimbledon. Meciul dintre Sorana Cîrstea și Azarenka a durat 2 ore și 20 de minute.

După un prim set adjudecat la tiebreak, în care cele două jucătoare au pierdut câte două game-uri pe propriul serviciu, Sorana Cîrstea l-a cedat pe cel de al doilea, după ce a ratat o minge de rebreak pe final.

În setul trei, momentele decisive au fost acelea când Cîrstea a reușit să recupereze câte un break, la 2-3 și la 5-4. Ultimele 3 game-uri au fost câștigate toate contra serviciului. Sorana a condus cu 4-3, apoi cu 5-3, pierzând din nou servicul pentru 5-4 și dând șansa Victoriei Azarenka să se apropie la 5-5.

Cîrstea s-a mobilizat și a făcut și al treilea break al setului, adjudecându-și a doua minge de meci.

După această victorie, Sorana Cîrstea și-a asigurat 130 de puncte în ierarhia WTA și un cec în valoare de 120.000 de euro!

În faza următoare, Sorana Cîrstea va juca împotriva englezoiacei Emma Răducanu (numărul 338 mondial), jucătoare cu tată român și mamă chinezoaică.

Irina Begu (79 WTA) s-a calificat  și ea în turul trei de la Wimbledon, datorită succesului cu Petra Martic (30 WTA), a 26-a favorită de la All England Club. Românca o va întâlni pe poloneza Swiatek (7 WTA).

×
Subiecte în articol: Wimbledon 2021 sorana cîrstea