Foştii mari handbalişti Cristian Gaţu şi Alexandru Dedu, precum şi Remus Drăgănescu candidează pentru funcţia de preşedinte al Federaţiei Române de Handbal la alegerile care vor avea loc luni, în cadrul Adunării Generale de la RIN Grand Hotel.
Cu acest prilej vor avea loc şi alegeri pentru cele două posturi de vicepreşedinţi, la care candidează Ali Nurhan, Liviu Bala, Daniel Georgescu, Narcisa Lecuşanu, Andrei Maioreanu, Pavel Mercea, Marian Muntean şi Valentin Samungi.
Nu mai puţin de 37 de candidaţi s-au înscris în cursa pentru funcţia de membru în Consiliul de Administraţie al FRH, printre care Ioan Băban, Daniel Kotecz, Toma Pleşa, Gheorghe Tadici, Mariana Târcă etc.
Cristian Gaţu, care este preşedintele FRH din 1996, anunţase iniţial că nu va mai candida pentru un nou mandat, dar apoi a revenit asupra deciziei sale. Gaţu (68 ani) va candida cu un program care se intitulează "Strategia dezvoltării şi perfecţionării handbalului pe termen scurt şi mediu (2013-2018)", obiectivele fiind schimbarea mentalităţii despre performanţă, trecerea la profesionism, reactualizarea patrimoniului uman la handbalului românesc şi reorganizarea colectivelor tehnice la nivelul loturilor naţionale etc. Gaţu a declarat într-un interviu acordat Agerpres că dacă va fi ales din nou preşedinte va "schimba absolut tot ce înseamnă federaţie şi comisii. Vor veni oameni tineri, dar păstoriţi de unul mai în vârstă, cu experienţă".
Alexandru Dedu (42 ani), actualul preşedinte al Ligii Profesioniste de Handbal, are o viziune ca "handbalul românesc să redevină o forţă în lume". Dedu a fost motivat să candideze de "dragostea pentru handbal, dorinţa de performanţă, dorinţa de mai bine". Dedu intenţionează să facă din handbal un "sport naţional", după modelul Ungariei, Croaţiei, Sloveniei, Danemarcei, Norvegiei etc. Alte obiective propuse de Dedu sunt candidatura ţării noastre la organizarea, într-o formă sau alta, a unui Campionat European, crearea unor campionate de street handball şi beach handball etc.
"La mine, pentru mine şi în casa mea, handbalul este un mod de viaţă. Am doi copii care au crescut în handbal şi fac handbal. Eu am crescut în handbal şi ceea ce sunt în momentul de faţă din toate punctele de vedere sunt datorită handbalului. Consider că din poziţia pe care o s-o am ca preşedinte pot să ajut handbalul aşa cum handbalul m-a ajutat pe mine", a declarat Dedu, într-un interviu acordat Agerpres. "Eu consider că în acest moment al handbalului românesc, eu sunt cel mai adecvat preşedinte", a mai spus Dedu.
La rândul său, profesorul Remus Drăgănescu, fost antrenor la loturile naţionale de senioare, tineret şi junioare, candidează pentru că a acumulat experienţă de-a lungul timpului în handbalul românesc, cunoaşte situaţia şi doreşte să ofere ceva sportului care l-a consacrat. "Lucrul în echipă este cheia succesului", este deviza lui Drăgănescu. Tehnicianul are în vedere proiecte de promovare a handbalului în şcoli , crearea de noi centre de excelenţă în colaborare cu ministere, COSR şi autorităţi locale, comisii pentru beach handball şi street handball, construirea unei Case a Handbalului etc.
"Eu nu vreau o funcţie, eu nu candidez pentru mine, eu candidez numai pentru handbal, nu pentru mine personal", a spus, la rândul său, Drăgănescu, el aşteptând ca "adunarea generală să hotărască de cine are nevoie, de o persoană cu experienţă sau una tânără fără experienţă, între tinereţe şi competenţă".