x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Sport Ştiri pe scurt

Ştiri pe scurt

12 Ian 2009   •   00:00

12 ianuarie 2009



FRANŢA
Internaţionalul român Daniel Niculae a fost integralist în meciul pe care echipa sa, AJ Auxerre, l-a pierdut sâmbătă, pe teren propriu, scor 0-2, în faţa lui Olym­pique Marseille, în runda a 20-a a campionatului Franţei. Celelalte rezultate: Lyon – Lorient 1-1, Le Havre – Tou­louse 0-1, Sochaux – St. Etienne 1-0, Rennes – Grenoble 1-0, Monaco – Nantes 1-2. Partida Bordeaux – PSG a avut loc aseară, după închiderea ediţiei, în vreme ce meciurile Valenciennes – Caen, Le Mans – Lille şi Nancy – Nice au fost amânate din cauza condiţiilor meteorologice nefavorabile. În clasament conduce Lyon, cu 39 de puncte.

ANGLIA
FC Liverpool nu a scos sâmbătă decât o remiză, scor 0-0, pe terenul modestei Stoke City, dar, cu 46 de puncte, se menţine pe primul loc al campionatului Angliei, care a ajuns la etapa a 21-a. Alte două partide din Premier League programate sâmbătă, Portsmouth – Manchester City şi Fulham – Blackburn, au fost amânate din cauza vremii nefavorabile. Celelalte rezultate: Aston Villa – West Bromwich 2-1, Arsenal – Bolton 1-0, Everton – Hull 2-0, Middlesbrough – Sunderland 1-1, Newcastle – West Ham 2-2. Ieri, după închiderea ediţiei, a avut loc derby-ul Manchester United – Chelsea şi meciul Wigan – Tottenham.

BASCHET
Naţionala feminină a României a dispus, sâmbătă seară, la Nottingham, cu scorul de 75-71 (33-24), de echipa similară a Marii Britanii, în cel de-al treilea meci al trico­lorelor din cadrul turneului pentru men­ţinerea în Divizia A europeană. Cele mai bune marcatoare ale României au fost: Svetlana Drăguşin (22 puncte), Andra Mandache (17) şi Florina Paşcalău (16). În clasament conduce România, cu 6 puncte, urmată de Marea Britanie – 5p, Finanda – 4p şi de Bosnia – 3p. Următorul meci al tricolorelor va avea loc la 13 ia­nuarie, la Otopeni, cu Bosnia. În eşalon secund retrogradează ultimele două echipe clasate.

TENIS
Britanicul Andy Murray a câştigat sâm­bă­tă turneul de la Doha, după ce l-a în­tre­cut în finală pe americanul Andy Ro­ddick, în două seturi, scor 6-4, 6-2. În penultimul act al competiţiei, Murray, care ocupă locul 4 în clasamentul ATP, îl învinsese pe elveţianul Roger Federer, numărul doi mondial, cu scorul de 6-7(6), 6-2, 6-2. De partea cealaltă, Roddick se ca­lificase în finală după o victorie în faţa francezului Gael Monfils, cu scorul de 7-6(1), 3-6, 6-3. Succesul repurtat la Doha este al doilea pentru Murray în acest an, care cu o săptămână în urmă şi-a adjudecat şi turneul demonstrativ de la Abu Dhabi.

×
Subiecte în articol: sport