x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Sport Stoichiţă, în loc de Bergodi

Stoichiţă, în loc de Bergodi

de Dragos Stoica    |    19 Sep 2009   •   00:00
Stoichiţă, în loc de Bergodi
Sursa foto: Cristi Preda/Gazeta Sporturilor/Intact Images

Demis în noaptea care a urmat egalului cu Sheriff, tehnicianul italian a fost înlocuit urgent cu Mihai Stoichiţă, care a cucerit titlul alături de "roş-albaştri" în ediţia 1997-1998.



Începând de ieri, Steaua are un nou antrenor în persoana lui Mihai Stoichiţă. Vinovat nu atât de remiza albă cu moldovenii de la Sheriff Tiraspol, cât mai ales pentru îndrăzneala de a nu-i fi permis accesul în vestiarul echipei lui Gigi Becali în pauza meciului de joi seară, Cristiano Bergodi a plătit cu postul, italianul fiind demis în doi timpi şi trei mişcări.

NEGOCIERI ÎN NOAPTE

După cum Jurnalul Naţional a notat încă din ediţia de ieri, Bergodi a fost anunţat în cursul nopţii de Becali că a fost dat afară. "Aşa cum Bergodi a venit la echipă cu dragoste şi a fost bine primit, la fel acum ne vom despărţi prieteneşte. Eu nu mai pot lucra cu cineva care mi-a ştirbit demnitatea. Cu angajaţii mei mă pot vedea oriunde şi oricând vreau. De când sunt la Steaua, aceasta a fost a doua oară când am vrut să mă duc la pauză la jucători, să vorbesc cu ei. În rest, peste Bergodi nu m-am băgat nici o secundă! A avut toată libertatea pe care şi-a dorit-o, eu l-am apreciat, e un antrenor valoros şi dornic de muncă, dar nu voi accepta în viaţa mea ca cineva să mă umilească. Şi dacă băteam cu 5-0, tot l-aş fi demis. Sunt lucruri peste care nu voi trece niciodată", s-a explicat patronul formaţiei din Ghencea. Iniţial, Becali i-a propus lui Basarab Panduru să preia banca tehnică, dar managerul sportiv al Stelei a declinat oferta, după ce a dat asigurări zilele trecute că nu-i va succeda lui Bergodi ca antrenor. Panduru l-a recomandat însă pe Mihai Stoichiţă, iar acesta, odată contactat, a acceptat pe loc propunerea. Ieri dimineaţă a condus primul antrenament în noua postură, pentru ca apoi să discute cu un grup de fani care i-au transmis că nu va fi susţinut de galerie. "Încep o muncă în care pot să fiu devorat de Steaua sau să rezist. Pentru mine, Steaua e mierea din glonţul patriei. Sunt mândru că duc mai departe munca lui Bergodi. Nici măcar nu visam că o să fiu contactat, nu e treaba mea ce s-a întâmplat, îl felicit pe Bergodi pentru ce a făcut", a declarat Stoichiţă.

Alături de italian
După antrenamentul susţinut ieri sub comanda lui Mihai Stoichiţă, aproximativ jumătate din jucătorii stelişti s-au îndreptat spre hotelul unde locuieşte Cristiano Bergodi. Antrenorul şi fotbaliştii s-au întâlnit în hol, unde au discutat preţ de aproape o oră în legătură cu ultimele evenimente de la Steaua. "Am fost acolo să ne luăm rămas bun. Ne-am înţeles foarte bine cu Bergodi. Noi am fost de vină pentru rezultatul cu Sheriff, dar nu trebuia să se ajungă aici. L-am apreciat mereu pentru că ne-a demonstrat tuturor că este un tip corect şi ne-a luat mereu partea în faţa criticilor patronului", ne-a declarat unul dintre jucătorii Stelei, sub protecţia anonimatului. La rândul său, preşedintele LPF, Dumitru Dragomir, a spus ieri că Bergodi a procedat greşit neprimindu-l pe Becali în vestiar: "Trebuia să facă ce spune patronul, nu ce voia el. Dacă italienii nu sunt obişnuiţi cu asta, de ce nu stau în ţara lor? La Dinamo, dacă Bonetti nu acceptă ce-i zice Borcea, o să aibă soarta lui Bergodi! Ce, la ei în Italia suflă vreun antrenor în faţa patronilor?!?".

×
Subiecte în articol: sport