x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Sport Timişoara - Pandurii 1-0 / Au prins aripi

Timişoara - Pandurii 1-0 / Au prins aripi

de Marius Mihalcea    |    01 Mai 2007   •   00:00

Succesul la limită obţinut sambătă in faţa gorjenilor, scor 1-0, este al patrulea consecutiv al formaţiei pregătite de Vali Velcea. Căpitanul "alb-violeţilor", Dan Alexa, consideră că rezultatele din ultima vreme nu sunt deloc intamplătoare: "Cred că ne-am maturizat şi noi puţin şi sper să nu ne oprim aici".

Marcatorul unicului gol al partidei este de aceeaşi părere. "Suntem pe un drum bun, iar scorul e mic la ce s-a jucat", a spus Gigel Bucur. Andrei Cristea, care impotriva Pandurilor a făcut unul dintre cele mai bune jocuri ale sale de cand imbracă tricoul lui Poli, pasandu-i decisiv lui Bucur la gol, a avertizat: "Nu trebuie să ne culcăm pe o ureche. Suporterii ne-au cerut să vină Cupa la Timişoara şi noi trebuie s-o caştigăm". "Dacă avea tot lotul valid, altul era rezultatul", a spus după meci antrenorul gorjenilor, Eugen Neagoe.

×
Subiecte în articol: sport