China a găzduit Jocurile Olimpice de Iarnă în februarie, în cadrul unor protocoale sanitare stricte, dar aproape toate celelalte evenimente sportive internaționale din țară din acest an au fost anulate sau amânate.
Cele patru evenimente, inclusiv Mastersul, sunt programate pentru lunile septembrie și octombrie, iar Gaudenzi a declarat că o decizie privind soarta lor va fi luată în următoarea lună.
„Decizia va fi luată în curând. Discutăm cu ei despre protocoale și despre calea de urmat”, a declarat Gaudenzi în timpul unui interviu.
„Dar cred că, dacă protocoalele sunt prea stricte, va fi destul de puțin probabil să îi putem pune pe jucători să zboare acolo și să intre în carantină. Situația este destul de dificilă în China.
Nu am luat o decizie, dar ne așteptăm să luăm o decizie în următoarea lună sau cam așa ceva".
Openul Franței s-a desfășurat recent fără restricții sanitare și este puțin probabil ca jucătorii să accepte să meargă în China dacă ar fi implicată vreo perioadă de izolare.
Pe lângă Mastersul de la Shanghai din 9-16 octombrie, China va găzdui Chengdu Open și Zhuhai Championships, ambele începând pe 26 septembrie, precum și China Open din 3-9 octombrie, la Beijing.
(sursa: Mediafax)