x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Sport Ultima reprezentaţie

Ultima reprezentaţie

de Ionut Paduraru    |    14 Mai 2008   •   00:00
Ultima reprezentaţie

Cea de-a 37-a finală a Cupei UEFA va avea loc în această seară, între Zenit Sankt Petersburg şi Glasgow Rangers, pe stadionul City of Manchester.

CUPA UEFA - Azi, ora 21:45, în direct la PRO TV

Cea de-a 37-a finală a Cupei UEFA va avea loc în această seară, între Zenit Sankt Petersburg şi Glasgow Rangers, pe stadionul City of Manchester.

Ambele echipe au ajuns pentru prima oară în această fază a competiţiei. Scoţienii mai au în palmares un trofeu european, Cupa Cupelor în 1972, cînd au învins în finală chiar o echipă din Rusia, pe Dinamo Moscova. De partea cealaltă, dacă se impune în finală, Zenit va fi a doua formaţie rusă care cîştigă Cupa UEFA, după ŢSKA Moscova în urmă cu trei ani. Ruşii s-au calificat în finală după un uimitor 4-0 în returul de pe teren propriu cu Bayern München, după ce în prima manşă obţinuseră un rezultat de egalitate, 1-1. De partea cea­laltă, Rangers a eliminat în turul precedent Fiorentina lui Adrian Mutu după două remize albe şi lovituri de departajare. Zenit nu va con­ta în această seară pe golgeterul Pavel Pogrebniak, suspendat pentru cumul de cartonaşe. Pogrebniak este cel mai bun marcator al competiţiei în acest sezon, alături de Luca Toni, ambii cu cîte 10 reuşite. Me­ciul de la Manchester va fi arbitrat de o brigadă din Suedia, cu Peter Frojdfeldt la centru.

 

Timoşciuk: “Zenit e favorită”

După ce Zenit a eliminat în acest sezon echipe precum Villarreal, Marseille, Leverkusen sau Bayern München, căpitanul Anatoli Timoşciuk spune că echipa sa este favorită în finală. “Cluburile pe care le-am învins în drumul nostru spre finală sînt giganţi europeni. Rangers nu marchează multe goluri, dar primeşte şi foarte puţine. Nimeni nu se cali­fică fără merit într-o finală.

Trebuie să ne descurcăm cu mai multe absenţe, iar cel mai bun mod prin care putem învinge o defensivă puternică este să ne folosim calităţile individuale”, a spus Timoşciuk.

×
Subiecte în articol: sport finala