x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Sport Una caldă, alta rece

Una caldă, alta rece

de Ionut Paduraru    |    13 Apr 2009   •   00:00
Una caldă, alta rece
Sursa foto: Cristi Preda/Gazeta Sporturilor/Intact images

Rulmentul Braşov este mare favorită la calificarea în finala Cupei EHF la handbal feminin, după ce a remizat în deplasare. Din păcate, Oltchim a dezamăgit în turul cu Viborg, pierzând la scor.



Prestaţie sub aşteptări pentru campioana Oltchim în partida tur din cadrul semifinalelor Ligii Campionilor. Deşi erau creditate cu prima şansă, elevele lui Radu Voina au fost depăşite clar de adversare, care s-au impus cu 34-28 (16-11), chiar în sala de la Râmnicu-Vâlcea. În aceste condiţii, visul calificării în ultimul act al celei mai importante competiţii de club depinde acum practic doar de o minune, aşteptată în zilele de Paşte.

În cupa EHF, Rulmentul Braşov s-a prezentat mult mai bine, scoţând un rezultat de egalitate în faţa jucătoarelor de la Itxako. Gazdele au început mai bine şi au condus în permanenţă la două-trei goluri în prima repriză, scorul la pauză fiindu-le favorabil, 12-10. Braşovencele au intrat însă mult mai motivate în partea secundă şi au întors rezultatul, având maximum două goluri avantaj. În final însă, româncele au ratat câteva ocazii foarte bune şi le-au permis jucătoarelor de la Itxako să egaleze. Marcatoarele echipei noastre au fost Barbosa (8 goluri), Gâlcă Stanca (7), Amariei (3), Alexandrescu (2), Vintilă, Gogârlă şi Barcan.

De la gazde s-a remarcat Alberto, cu opt reuşite, în timp ce fosta componentă a naţionalei României, Cristina Mihai, care evoluează la Itxako de patru sezoane, a înscris trei goluri.

AMARIEI A JUCAT CU FRACTURĂ

Accidentată grav la antrenamentul oficial de vineri, când a suferit o fractură la metatarsienele piciorului stâng, interul Carmen Amariei a jucat totuşi în meciul cu Itxako, fiind a treia marcatoare a braşovencelor. "Sunt fericită că am obţinut egalul cu Itxako şi mă bucur că am reuşit să ajut echipa, chiar dacă nu atât cât mi-aş fi dorit. Accidentarea a fost destul de serioasă, medicii mi-au spus de o fractură cu deplasare de ligamente la metatarsiene, dar am uitat de durere pe timpul meciului. Acum simt cât de îngrozitoare sunt durerile", a declarat Amariei la finalul meciului. În altă ordine de idei, naţionala feminină de tineret a României s-a calificat la turneul final al Campionatului European, care va avea loc în Ungaria, în perioada 9-23 august, după ce a învins şi în a doua partidă disputată în Grupa 5 preliminară, 34-23 cu Finlanda.


×
Subiecte în articol: sport