x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Sport Urziceni - Iasi 0-2 / Debut dezastruos

Urziceni - Iasi 0-2 / Debut dezastruos

de Dragos Stoica    |    31 Iul 2006   •   00:00
Urziceni  -  Iasi 0-2 / Debut dezastruos

Prima partida sustinuta vreodata de o echipa din Urziceni pe scena primului esalon a echivalat cu un usturator esec. Nou-promovata in Liga I, Unirea s-a inclinat clar sambata, fara nici un dubiu, in fata Politehnicii Iasi, care s-a impus cu 2-0, gratie golurilor lui Sfarlea si Buta.

INSPIRATI. Disputat in fata a peste 6.000 de spectatori, meciul de la Urziceni a fost marcat de cele aproape 40 de grade de la nivelul solului. Gazdele au dominat mai mult, dar fara efect pe tabela, desi Costescu s-a aflat in cel putin doua randuri pe langa gol, in vreme ce elevii lui Ionut Popa au marcat de doua ori, in ultimele zece minute, prin Sfarlea si Buta, adica doi dintre jucatorii de-abia transferati la Iasi. "Situatia financiara a clubului este dezastruoasa. O sa scot eu din buzunar cate 100 de dolari, o sa mai puna si presedintele Boca cate 100 de dolari si mai asteptam niste bani de la cineva de la Bucuresti, pentru ca jucatorii sa-si poata lua prima de 300 de dolari pentru aceasta victorie. Nu stiu cat ma mai tin balamalele sa stau in aceasta situatie!", a explodat la final tehnicianul iesenilor, Ionut Popa.

×
Subiecte în articol: sport