x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Sport VALENCIA - STEAUA 2-0 / Le-am dat oxigen

VALENCIA - STEAUA 2-0 / Le-am dat oxigen

17 Feb 2005   •   00:00
VALENCIA  -  STEAUA 2-0 / Le-am dat oxigen

Presa spaniola de ieri a remarcat incredibila afluenta de suporteri romani pe stadionul "Mestalla". Cotidianul Levante a romanizat arena din Valencia, denumind-o "Mestallescu", din cauza atmosferei senzationale create de cei aproximativ 5.000 de sustinatori ai Stelei. Returul se disputa pe 24 februarie, la Bucuresti.

MIHAI IGIROSANU

NEPUTINCIOS. Capitanul Stelei, Mirel Radoi (dreapta), n-a avut replica in fata lui Di Vaio, care a deschis scorul
Patronul Stelei, Gigi Becali, a reprezentat si el un subiect important pentru publicatiile locale. "Daca Walter Zenga este figura sportiva a clubului, adevarata personalitate mediatica este Gigi Becali, un autentic idol al maselor. Aparitia sa pe «Mestalla» a produs bucurie pentru suporterii romani. In schimb, liderul stelist le-a pus pe masa jucatorilor o prima de 30.000 de dolari pentru o victorie la Valencia", noteaza Las Provincias.

SIGURANTA. In privinta jocului propriu-zis, presa iberica vorbeste la unison despre gura de oxigen luata de Claudio Ranieri, dar si despre inferioritatea Stelei. "Lipsa jocurilor oficiale s-a vazut. Steaua ajungea cu usurinta in fata portii, insa cand intrau in careu, se facea noapte", scrie AS. Calificarea nu mai reprezinta o problema prea mare in opinia celor de la El Mundo Deportivo: "Valencia poate calatori linistita la Bucuresti, desi in acest sezon a demonstrat ca poate fi si cea mai buna, dar si cea mai slaba". Las Provincias noteaza ca "Valencia s-a impus in fata unei echipe inferioare. Avand in vedere jocul, este imposibil ca Steaua sa elimine Valencia, desi echipa lui Ranieri este departe de a face cel mai bun joc al sau".

OPRITA. Cotidianul Levante a apreciat evolutia lui Daniel Oprita. "Tineti minte un nume de la Steaua - Oprita - care va fi un mare jucator si care a pus multe probleme apararii spaniole." Ziarul din Valencia estimeaza ca la meci au fost prezenti 7.000 de suporteri romani.

"S-a disputat un meci de cupa europeana, dar pe «Mestalla» - sau mai bine spus pe «Mestallescu» - nu a existat stralucire. Gigi Becali s-a facut popular si a oferit mai mult de 5.000 de bilete imigrantilor romani care lucreaza in Valencia si care, alaturi de fanii veniti din Romania, au oferit un mare sprijin echipei lor. Nici pe timpul lui Ilie, Popescu sau Serban, «Mestalla» nu a suscitat atata atractie pentru suporterii din Carpati."

TEAMA

"S-a cunoscut ca Steaua a avut o pauza lunga, dar nu este nimic jucat. Cunosc Steaua si sunt convins ca la Bucuresti primele 20 de minute vor fi infernale. Par mort, dar respir in continuare. Sigur, daca voi pierde urmatorul meci, e dreptul suporterilor sa ceara ce vor" - Claudio Ranieri antrenor Valencia

PREVIZIUNE

"Putem castiga si noi cu 2-0 la Bucuresti. In repriza a doua i-am pregatit pe Bostina si pe Dinita, insa tocmai atunci echipa a inceput sa joace mai bine. De ce sa schimb cand se juca bine? Eu spun ca Steaua mai are sanse de calificare, insa returul incepe de la 0-2" - Walter Zenga, antrenor Steaua

SANSE MICI
Internationalul Dorinel Munteanu mai pastreaza o farama de speranta: "Ne-am ridicat la nivelul adversarilor, dar am luat doua goluri nemeritate. In continuare avem o sansa mica, fiindca e greu de remontat aceasta diferenta. Daca nu speram, ar trebui sa nu ne mai prezentam la meci". De partea cealalta, fundasul stanga al Valenciei, italianul Emiliano Moretti, e mai transant: "Steaua este o echipa buna, a stat bine in teren si ne-a pus probleme in repriza a doua, dar eu cred ca in mare parte calificarea s-a decis". In fine, portarul Hamutovski a opinat: "Cred ca mai avem sanse de calificare. Acasa va fi mai usor pentru noi. De ce nu am putea bate cu 3-0? La golul doi nu am vazut mingea. In momentul executiei erau multi jucatori in fata mea si nu am vazut momentul cand s-a executat lovitura libera, si am reactionat mai tarziu".

Explicatiile lui Zenga

MOTIVE. Zenga si-a justificat dupa meci tactica
Antrenorul Walter Zenga a declarat ca nu l-a folosit pe atacantul Adrian Neaga, deoarece jucatorul a fost transferat deja la echipa sud-coreeana Chunnam Dragons. "Neaga pleaca duminica in Coreea. Am vorbit cu el si i-am spus ca nu pot sa folosesc un fotbalist care apoi pleaca. Nu am pierdut pentru ca nu a jucat Neaga", a spus tehnicianul italian. Atacantul, care a urmarit meciul de langa banca de rezerve a Stelei, are inca dubii referitor la transferul sau in Asia. "Nu am luat nici o decizie in privinta plecarii de la Steaua. Cu mine in teren ar fi putut sa fie si 4-0, dar si 2-1. Promit ca nu voi juca la alta echipa din Romania in afara de Steaua, insa poate nu plec din Ghencea, cine stie?", a declarat Neaga, cu lacrimi in ochi. Mult mai sigur pe transferul lui Neaga, patronul Gigi Becali l-a nominalizat pe Andrei Cristea drept inlocuitorul acestuia: "De un an de zile spun ca el trebuie sa fie titular, dar nu pot sa ma bag peste Zenga. De acum inainte o sa joace!", a spus Becali dupa meci.

Petre Marin mai crede in calificare

Desi sansele Stelei de a se califica in optimile Cupei UEFA sunt minime, Petre Marin considera ca nu este imposibil ca "ros-albastrii" sa produca surpriza la Bucuresti, in fata Valenciei. "Ne-a lipsit sansa, fiindca puteam obtine un rezultat care sa ne dea sperante mai mari. La goluri a fost neatentie din partea noastra, pentru ca, in afara de ocazia pe care au avut-o in prelungiri, nu si-au mai creat altele. In Ghencea le va fi greu", a afirmat Marin, incantat de faptul ca in tribunele stadionului "Mestalla" s-au aflat foarte multi romani.

CUPA UEFA
SAHTIOR. Echipa antrenata de Mircea Lucescu a reusit doar un rezultat de egalitate, 1-1 pe teren propriu in fata lui Schalke 04. Formatia germana a deschis scorul prin Ailton in minutul 7 si a condus pana aproape de final, golul salvarii "minerilor" fiind marcat de Brandao in minutul 86.

NEMULTUMIRE. Razvan Rat a fost singurul roman care a evoluat miercuri seara in Cupa UEFA. Jucatorul lui Sahtior a fost titular si a ramas in teren pe toata durata partidei, spre deosebire de Cosmin Barcauan, care a fost doar rezerva. Lucescu s-a declarat complet nemultumit de rezultat, considerand ca echipa sa ar fi meritat sa castige. "Cel mai mare dusman al nostru a fost faptul ca adversarul a inceput sezonul mai devreme. Cred insa ca meritam sa castigam pentru ca am avut posesie mai buna a balonului si mai multe ocazii. Vukici si Aghahowa puteau sa inscrie de patru ori, iar arbitrul ar fi putut sa ne dea mai multe penalty-uri. O data cand Aghahowa a fost faultat, iar alta data la un hent. Cred ca, daca adversarul nostru ar fi avut asemenea sanse, centralul ar fi aratat punctul de la 11 metri", a spus Lucescu.

ROMANI. Nici unul dintre romanii implicati miercuri in celelalte partide nu a evoluat. Lobont si Mitea au fost rezerve la Ajax Amsterdam in meciul castigat de "lancieri" cu 1-0, acasa, in fata francezilor de la Auxerre. In aceeasi postura s-a aflat si Marius Niculae, care a ramas pe banca la intalnirea Sporting Lisabona - Feyenoord, scor 2-1. In schimb, Sanmartean nu a fost inclus in lotul lui Panathinaikos.

REZULTATE
Miercuri
  • Partizan - Dnepropetrovsk 2-2
    (Odita ’12 si ’45 / Nazarenko ’28, Rusol ’57)
  • Sahtior - Schalke 04 1-1
    (Brandao ’86 / Ailton ’7)
  • Panathinaikos - FC Sevilla 1-0
    (Vintra ’66)
  • Ajax - AJ Auxerre 1-0
    (Maxwell ’37)
  • AC Parma - VFB Stuttgart 0-0
  • Sporting - Feyenoord 2-1
    (Custodio ’22, Liedson ’36 / Goor ’11)
  • Austria Viena - Bilbao amanat

    Meciurile Dinamo Kiev - Villarreal, Grazer AK - Middlesbrough, TSKA Moscova - Benfica Lisabona, Fenerbahce - Zaragoza, Aachen - AZ Alkmaar, FC Basel - OSC Lille, Olympiakos - Sochaux si Heerenveen - Newcastle s-au disputat aseara dupa inchiderea editiei.
  • ×
    Subiecte în articol: sport steaua echipa valencia