x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Sport VFB Stuttgart – FC Timişoara: Decimaţi, dar optimişti

VFB Stuttgart – FC Timişoara: Decimaţi, dar optimişti

de Ionut Paduraru    |    26 Aug 2009   •   00:00
VFB Stuttgart – FC Timişoara: Decimaţi, dar optimişti
Sursa foto: Bodor Balazs/Gazeta Sporturilor/Intact Images

Cu lotul subţiat de suspendări şi de accidentări, bănăţenii au plecat ieri la Stuttgart cu gândul de a reuşi surpriza în manşa secundă a play-off-ului Ligii Campionilor, deşi în tur au fost depăşiţi clar de echipa lui Ciprian Marica, scor 0-2.

Antrenorul Ovidiu Sabău are mari probleme de efectiv înaintea partidei de la Stuttgart. Alexa şi Artiom Karamyan, primii doi căpitani ai echipei, sunt suspendaţi. În plus, trei din cei patru apărători centrali, Cisovscki, Nibombe şi Luchin, au probleme medicale. De asemenea, Latovlevic, rezerva lui Artiom Karamian pe flancul stâng, este incert, în aceste condiţii, Sabău urmând a completa lotul cu juniori. Singura veste bună este revenirea lui Borceanu, suspendat în meciul-tur.

Cu toate acestea, jucătorii timişoreni s-au declarat optimişti în privinţa obţinerii unui rezultat bun în Germania. "Important pentru noi este să fim gata de meci, să intrăm şi să jucăm cât putem de bine acolo. Normal că sperăm, în fotbal se poate întâmpla orice. Dacă dăm gol repede, putem câştiga. De ce să nu credem în calificare? Sperăm să facem o surpriză mare, pentru că nimic nu e imposibil.

Va fi greu fără Alexa, Artiom şi poate Parks, dar ăsta e fotbalul, trebuie să jucăm", a declarat atacantul armean după antrenamentul susţinut luni seară. Şi portarul Costel Pantilimon este îngrijorat de indisponibilităţile din lot, dar s-a declarat încrezător în şansa timişorenilor. "Normal că se va vedea lipsa căpitanului. Mai mult, nici Artiom nu va fi pe teren, dar ei ne vor susţine din tribune. Avem mulţi accidentaţi, dar cei care îi vor înlocui trebuie să îşi facă  datoria", a spus Pantilimon.

Delegaţia bănăţeană a plecat ieri după-amiază spre Germania, în jurul orei 14:00, cu o cursă de linie, via München. Aseară, de la ora locală 20:00, Ovidiu Sabău urma să conducă antrenamentul oficial pe Mercedes-Benz Arena din Stuttgart.

 

Chiacu a semnat
Mijlocaşul Hristu Chiacu a venit ieri la Timişoara pentru negocieri şi a semnat un contract pe trei ani cu gruparea bănăţeană. "Ne-am înţeles cu Hristu Chiacu. Cu siguranţă este o soluţie bună pentru lotul echipei, altfel nu l-am fi transferat", a spus directorul executiv, Gheorghe Chivorchian, completat şi de antrenorul Ovidiu Sabău: "L-am dorit pe Chiacu de când eram antrenor la Bistriţa, sper să ne ajute".

 

Playoff
APOEL Nicosia - FC Copenhaga (0-1)
Arsenal - Celtic Glasgow (2-0)
Boom Sport Two
Fiorentina - Sporting Lisabona (2-2)
Boom Sport One
Olympiakos Pireu - Şerif Tiraspol (2-0)
Stuttgart - FC Timişoara (2-0)
TVR 1
Arbitru: Roberto Rosetti (Italia)
Toate meciurile încep la ora 21:45.


"Plecăm la Stuttgart cu dorinţa de a ne califica. Trebuie să atacăm şi să înscriem, asta e clar. Dar nu ne putem face de râs, pentru că Stuttgart va juca la aşteptare"
Ovidiu Sabău

×
Subiecte în articol: sport vfb stuttgart - fc timisoara