x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Sport West Ham, eliminată surprinzător de Middlesbrough din "optimile" Cupei Angliei

West Ham, eliminată surprinzător de Middlesbrough din "optimile" Cupei Angliei

26 Feb 2009   •   00:00
West Ham, eliminată surprinzător de Middlesbrough din "optimile" Cupei Angliei

West Ham United părăseşte Cupa Angliei mai devreme decât îşi propunea, din optimile de finală, după ce a fost învinsă în confruntarea cu candidata la retrogradare Middlesbrough, la rejucarea partidei. Tehnicianul "ciocănarilor",Gianfranco Zola, a pierdut de această dată confruntarea cu Garreth Southgate, acesta trimiţând pe teren o echipă mobilizată, care a înscris de două ori în primele douăzeci de minute.



Turcul Sanli Tuncay, fostă vedetă a formaţiei Fenerbahce Istanbul, a fost un pericol continuu pentru poarta echipei aflate pe locul 9 în clasamentul Premier League. Totuşi, Stewart Downing, care a jucat şi împotriva Stelei în Cupa Uefa în 2006, a marcat pentru Middlesbrough după doar cinci minute de joc, cu un şut imparabil de la 25 de metri direct din lovitură liberă. Partida de miercuri poate fi uşor caracterizată drept una foarte aridă pentru atacul oaspeţilor, care în prima repriză nu a creat nici un fel de pericol pentru poarta lui Jones. În schimb, Middlesbrough a marcat din nou, în minutul 20, prin atacantul Tuncay. Turcul a "furat" o minge degajată prost de fundaşul Tomkins şi a înscris de la 15 metri, închizând tabela înainte ca prima repriză să ajungă la jumate. O singură ocazie a avut West Ham după reluare, când Scott Parker nu a cadrat un şut de la marginea careului mare dintr-o poziţie foarte favorabilă. Middlesbrough s-a mulţumit să se apere şi să atace pe contră, iar scorul a rămas acelaşi până la final, formaţia de pe locul 19 din Premier League calificându-se în sferturile de finală ale Cupei Angliei.
Antena3.ro

×
Subiecte în articol: sport