Zaglebie Lubin, fosta adversară a Stelei din turul doi preliminar al Ligii Campionilor, va fi retrogradată în eşalonul secund polonez din cauza implicării în acte de corupţie.
Zaglebie Lubin, fosta adversară a Stelei din turul doi preliminar al Ligii Campionilor, va fi retrogradată în eşalonul secund polonez din cauza implicării în acte de corupţie.
Scandalul de corupţie din fotbalul polonez ia amploare. În decembrie anul trecut au fost sancţionate primele echipe, Arka Gdynia şi Gornik Leczna, retrogradate deja în liga a doua, respectiv a treia. Apoi a urmat Widzew Lodz, şi ea o fostă adversară a Stelei în grupele Ligii Campionilor. Widzew a fost trimisă, de asemenea, în eşalonul secund, dar din sezonul 2008-2009. În plus, 17 persoane, printre care arbitri şi responsabili din cadrul federaţiei, au fost condamnate până acum la închisoare cu suspendare. Cea mai recentă victimă a acestui scandal este chiar campioana en-titre a Poloniei, Zaglebie Lubin, care în ediţia viitoare va juca în liga a doua, după ce s-a dovedit că oficialii clubului au fost implicaţi în acte de corupţie în urmă cu trei sezoane.
PENALIZARE. În acel campionat, Zaglebie se afla în eşalonul secund, obţinând promovarea în prima ligă. “Am avut de-a face cu o promovare a lui Zaglebie Lubin în urma unui act de corupţie, în sezonul 2004/2005. Fără acest act de corupţie, promovarea nu ar fi fost posibilă”, a declarat Michal Tomczak, preşedintele Comisiei de Disciplină a Federaţiei Poloneze de Fotbal. Pe lângă retrogradare, echipa din Lubin va începe campionatul viitor cu o penalizare de zece puncte şi va plăti o amendă de 100.000 de zloţi (27.700 de euro). Zaglebie Lubin a fost prima adversară a Stelei în acest sezon al Ligii Campionilor. Cele două echipe s-au întâlnit în turul doi preliminar, “roş-albaştrii” mergând mai departe după 1-0 în Polonia şi 2-1 la Bucureşti. La finalul turului, în actualul campionat, Zaglebie ocupă locul şapte.
ionut.paduraru@jurnalul.ro