Șapte universități din România au fost selectate de către Comisia Europeană în cadrul apelului privind constituirea rețelelor Universităților Europene, potrivit Ministerului Educației și Cercetării.
Cele șapte universități selectate sunt: Universitatea Politehnică din Timișoara, Universitatea „Alexandru Ioan Cuza” din Iași, Universitatea Politehnică din București, Universitarea din Petroșani, Universitatea Tehnică din Cluj-Napoca, Universitatea de Medicină și Farmacie „Iuliu Hațeganu” din Cluj-Napoca, Universitatea de Vest din Timișoara.
Anterior au fost selectate alte trei instituții, respectiv Școala Națională de Studii Politice și Administrative, Universitatea din București și Universitatea Tehnică de Construcții din București.
Universităţile Europene sunt alianţe transnaţionale ale unor instituţii de învăţământ superior din întreaga Uniune Europeană care se aliază în beneficiul studenţilor, al profesorilor şi al societăţii în ansamblul ei.
Comisia Europeană a anunțat cele 24 de noi universități europene care vor adera la primele 17 alianțe ale instituțiilor de învățământ superior selectate încă din 2019, din România fiind selectate șapte universități. Beneficiind de sprijin financiar din partea programelor Erasmus+ și Orizont 2020, ele sporesc calitatea, incluziunea, digitalizarea și atractivitatea învățământului superior european.