x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Educatie Probleme care apar la eliminarea restricțiilor în școli și universități

Probleme care apar la eliminarea restricțiilor în școli și universități

de Diana Scarlat    |    09 Mar 2022   •   07:40
Probleme care apar la eliminarea restricțiilor în școli și universități

După încetarea stării de alertă, de astăzi se revine în sălile de curs, fără restricții. Dispare și obligativitatea purtării măștii pentru elevi, studenți și profesori, iar școlile, liceele și universitățile nu mai pot organiza cursuri online.

Fiind, însă, o decizie care se aplică de la o zi la alta, apar probleme în legătură cu elevii care s-au îmbolnăvit grav în perioada pandemiei, iar acum nu mai pot ieși din casă. O problemă apare și în cazul universităților care au încheiat contracte cu profesori din alte localități, dar și cu studenții care și-au făcut planurile pentru învățământ la distanță

Încetarea stării de alertă, începând de ieri, readuce sistemul de Educație la normalitate. Dar nu s-au luat în considerare „efectele adverse” ale celor doi ani de restricții. Se elimină prevederile Legii nr 55/2020 și revenim la Legea educației nr 1/2011, se anulează toate restricțiile și toate facilitățile, dar sunt elevi care nu mai pot ieși din casă, fie din cauza depresiei severe, chiar și la cele mai fragede vârste, fie pentru că au devenit obezi sau suferă de alte boli cauzate de sedentarism și frică. S-a vorbit foarte puțin în spațiul public despre cozile la psiholog și la psihiatru, din ultimul an. A fost subiect tabu. Acești elevi nu vor mai putea face cursurile online, dar mulți nu mai pot ieși din casă. Abia acum începe un alt episod tragic din viața lor, pentru care nu s-a gândit nimeni să găsească o soluție. E foarte posibil să se ajungă la abandon școlar, în multe astfel de situații.

Revenirea la prezența fizică

Ministerul Educației a anunțat că nici universitățile nu mai pot organiza cursuri sau examene online, însă aici apar noi probleme: s-ar putea ca unele facultăți să rămână fără profesori și chiar fără studenți, iar finanțarea se face „per capita”. Cei care deja au încheiat contracte cu profesori care nu au luat în calcul deplasarea la facultățile unde au predat online au fost anunțați că se schimbă regulile brusc, iar acele care didactice trebuie să predea cu prezență fizică, în condițiile în care unii sunt din alte localități, dar au și alte contracte în derulare. Dacă se retrag profesorii, facultățile nu-și pot continua activitatea, pentru că e aproape imposibil să se schimbe totul în mijlocul semestrului al doilea, după ce deja au început cursurile. Plata pentru cadrele didactice asociate este cu sume derizorii (20-30 de lei pe oră), iar unii au acceptat să predea online, știind că universitățile au adoptat această modalitate de învățare pe toată durata anului universitar. Dacă acești profesori vor fi obligați să predea cu prezență fizică, mulți ar renunța la contracte. 

Lipsa de predictibilitate

Și pentru studenții din alte localități este un șoc, pentru că mulți nici măcar nu au unde să se cazeze, de la o zi la alta. Unii profesori s-au revoltat, spunând că autonomia universitară nu poate fi încălcată printr-o decizie a Ministerului. Mulți studenți sunt din alte localități și s-au angajat în această perioadă, au renunțat la locurile pe care le-ar fi putut obține în cămine și nu au cum să-și găsească acum cazare, de pe o zi pe alta. Unii spun că vor continua cursurile și examenele așa cum au fost programate. Sorin Cîmpeanu nu este de aceeași părere. „Trecerea la învățarea online a fost posibilă prin intrarea în vigoare a Legii nr. 55 din 2020 și astfel dreptul la învățătură a putut fi realizat în alte condiții decât în Legea nr. 1/2011. În ceea ce privește sistemul de învățământ superior, în starea de alertă, decizia de a desfășura activitatea online sau cu prezență fizică a fost la nivelul universităților, prin hotărâre a Senatului fiecărei universități care a putut să decidă dacă activitățile didactice care impun prezența fizică se suspendă sau nu. Baza legală a acestei decizii o reprezenta art. 38, alin. 1 din Legea nr. 55/2020 cu modificările și completările ulterioare. Evident că pentru a asigura continuitate în toată această perioadă și pentru a putea fi plătiți profesorii, pentru ca examenele să poată să fie susținute legal, pentru ca finanțarea acestora să se poată realiza și în alte condiții decât cele prevăzute de Legea educației naționale, s-a dat posibilitatea ca pe perioada stării de alertă să poată fi utilizate metode didactice alternative de predare-învăţare-evaluare, în format online, în conformitate cu propriile metodologii”, a explicat ministrul, pentru Jurnalul. 

Situație juridică la care nu s-a gândit nimeni

Atunci când s-a început predarea online în universități nu a făcut nimeni scenariile posibile pentru cazul în care s-ar elimina starea de alertă și brusc s-ar reveni la normalitate. „Nu Ministerul Educației dispune încetarea stării de alertă, această măsură fiind dispusă de autoritățile competente. În calitate de ministru al Educației, am obligația de a respecta dispozițiile Legii educației naționale nr. 1/2011, care asigură cadrul pentru exercitarea sub autoritatea statului român a dreptului fundamental la învăţătură pe tot parcursul vieţii. Legea reglementează structura, funcţiile, organizarea şi funcţionarea sistemului naţional de învăţământ de stat, particular şi confesional”, a explicat ministrul Cîmpeanu, pentru Jurnalul. Astfel, din punct de vedere legal, nu poate fi invocat ca temei o prevedere  dintr-un act normativ - Legea nr. 55/2020 - a cărei aplicabilitate încetează în momentul încetării stării de alertă, pentru a justifica desfășurarea procesului de învățământ contrar Legii educației naționale. 

O păsuire, cu obligația recuperării cursurilor

Ministerul Educației a emis o Notă, conform căreia în situația în care nu este posibilă revenirea imediată la cursurile cu prezență fizică în universități, „în funcție de specificul activităților desfășurate și în raport cu contextul actual (cazările studenților în căminele studențești, reconfigurarea orarelor etc.), universitățile pot decide, în baza autonomiei universitare, o perioadă optimă de tranziție de la sistemul online la activități cu prezență fizică, având obligativitatea recuperării activităților didactice până la sfârșitul semestrului al II lea”, explică ministrul Educației.

Masca se păstrează cu titlu de recomandare, alături de respectarea regulilor de igienă, dar nu mai există obligativitate.

Universitățile își exercită autonomia universitară cu respectarea prevederilor Legii educației naționale și cu asumarea principiului răspunderii publice, deci sunt obligate de legislația în vigoare, nu de minister, să revină la predarea cu prezență fizică.

×