Competiția este una dintre cele mai importante la nivel global în domeniul conceptelor de colonizare spațială, reunind în 2026 nu mai puțin de 23.919 de elevi din 31 de țări din întreaga lume. Participanții sunt provocați să proiecteze habitate umane sustenabile în spațiu, ce reunesc soluții care îmbină ingineria, știința, arhitectura și dimensiunea socială a vieții dincolo de Pământ. Performanța lui Mihai Cheța a fost recunoscută și la nivel național, acesta fiind inclus în campania „100 de tineri pentru dezvoltarea României”, derulată de Fundația Dan Voiculescu pentru Dezvoltarea României, un program care aduce în prim-plan tineri cu rezultate excepționale și potențial de a modela viitorul țării.
Proiectul câștigător al lui Mihai, intitulat „Hestia”, nu este doar un exercițiu tehnic, ci o viziune complexă asupra viitorului umanității. Elevul, care urmează profilul matematică-informatică, și-a construit parcursul prin studiu constant și pasiune pentru fizică și matematică, transformând interesul academic într-un proiect cu relevanță globală. „Hestia” pleacă de la o idee esențială: explorarea spațiului nu înseamnă doar tehnologie, ci capacitatea de a crea un „acasă” dincolo de Terra. Numele proiectului, inspirat de zeița căminului, reflectă această ambiție - aceea de a transforma spațiul într-un mediu locuibil, stabil și uman.
Habitatul propus este conceput pentru o populație de aproximativ 10.000 de oameni și este amplasat strategic în punctul orbital Earth–Moon Lagrange 4, ales pentru stabilitatea gravitațională, accesul aproape continuu la energie solară și facilitarea comunicațiilor cu Pământul. Arhitectura stației include o structură rotativă pentru generarea gravitației artificiale, un hub central nerotativ și spițe de legătură, delimitând clar zonele de microgravitație de cele destinate vieții cotidiene. Dincolo de design, Mihai a abordat riguros aspectele esențiale pentru supraviețuire: un sistem bioregenerativ de „life support”, cu reciclarea apei în proporție de 95%, agricultură integrată și un circuit închis al resurselor. Siguranța este tratată la nivel avansat, prin protecție stratificată împotriva radiațiilor, inclusiv utilizarea apei ca scut , adăposturi pentru furtuni solare și sisteme de apărare împotriva micro-meteoriților. Un element distinctiv al proiectului este integrarea dimensiunii sociale: guvernanță, educație, sănătate, echilibru psihologic și economie, toate gândite pentru o dezvoltare pe termen lung, multi-generațională. „Hestia” devine astfel mai mult decât o stație spațială - un model de civilizație.
Succesul său confirmă o tendință remarcabilă: în ultimii doi ani, echipe de liceeni români au dominat această competiție internațională. Proiectul „Zenith Station” al elevilor de la Colegiul Național „Sfântul Sava” și „Nova 2” al elevilor de la Colegiul Național „Tudor Vianu” au obținut, la rândul lor, marele premiu. Ambele echipe au fost finaliste ale campaniei „100 de tineri pentru dezvoltarea României”.
În timp ce colonizarea spațiului trece treptat din zona teoriei în cea a planurilor concrete, ideile acestor liceeni conturează o direcție clară: viitorul nu mai este doar de explorat, ci de construit, iar România are deja tineri care știu cum ar putea arăta acest viitor.


